În județul Iași, oamenii fac pregătiri serioase pentru bătaia de la Ruginoasa, astfel că zeci de jandarmi de la Gruparea Mobilă din Bacău vor fi prezenți acolo în această noapte, timp de mai multe ore.
Au fost ani în care tradiţionala bătaie a degenerat. Ascunşi sub măştile confecţionate din piei de animale şi moştenite de la o generaţie la alta, unii tineri şi-au lovit cu agresivitate rivalii. S-a întâmplat ca printre cei loviţi să fie şi spectatori, astfel că manifestările din ultimii ani au fost supravegheate în permanență de către jandarmi.
„Având în vedere istoricul manifestărilor de la Ruginoasa, pentru prevenirea confruntărilor dintre membrii cetelor de mascați, denumite generic, «deleni» si «văleni», forțele de ordine vor acționa în sistem integrat preventiv, în vederea limitării posibilității de întâlnire a acestor grupuri de mascați și pentru respectarea legislației în vigoare cu privire la portul și folosirea obiectelor contondente în timpul manifestărilor publice”, a declarat Sorin Merlușcă, purtător de cuvânt la Grupărea de Jandarmi Mobilă Bacău.
Forțele de ordine susțin că nu doresc interzicerea tradițiilor și obiceiurilor, prezența acestora la manifestările tradiționale fiind de prevenire a posibilelor încăierări.
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași și ai Postului de Poliție Ruginoasa au organizat și desfășurat activități informativ-preventive pe raza comunei Ruginoasa, în contextul apropierii evenimentului din data de 31 decembrie.
Astfel, cetățenii au fost informați să se manifeste pașnic în cadrul acestui obicei străbun, pentru ca toți participanții să se bucure în liniște de acest eveniment.
A fost reamintit faptul că fapte precum: tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (de exemplu: bâte, securi, cuțite, boxuri și alte obiecte contondente), vătămarea corporală, distrugerea, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice reprezintă infracțiuni, care pot fi pedepsite cu închisoarea,
„Inspectoratul de Poliție Județean Iași respectă obiceiurile locului, însă manifestările prilejuite nu justifică încălcarea legii”, se mai arată în comunicatul IPJ Iași.