L-AU INTERZIS! De anul acesta nu va mai putea fi folosit de producătorii de alimente

5

Comisia Europeană a adoptat, vineri, o interdicţie de utilizare a unui aditiv extrem de folosit de către producătorii de alimente.

Este vorba despre dioxidul de titan (E171), iar interdicţia se va aplica după o perioadă de tranziţie de şase luni, ceea ce înseamnă că, începând din vară, acest aditiv nu va mai putea fi adăugat în produsele alimentare, se arată într-un comunicat al executivului comunitar, citat de AGERPRES.

Statele membre au aprobat în unanimitate propunerea Comisiei, prezentată în toamna trecută.

Propunerea executivului comunitar s-a bazat pe un aviz ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv în producerea diferitelor alimente.

„Siguranţa alimentelor pe care le consumă cetăţenii noştri şi sănătatea lor nu sunt negociabile. De aceea, efectuăm un control strict şi permanent pentru a garanta cele mai înalte standarde de siguranţă pentru consumatori. O piatră de temelie a acestei activităţi este să ne asigurăm că numai substanţele sigure, susţinute de dovezi ştiinţifice solide, ajung în farfuriile noastre. Prin interdicţia de astăzi, eliminăm un aditiv alimentar care nu mai este considerat sigur. Contez pe faptul că autorităţile statelor membre vor coopera, asigurându-se că operatorii din sectorul alimentar vor înceta să utilizeze E171 în produsele alimentare”, a declarat comisarul responsabil cu sănătatea şi siguranţa alimentară, Stella Kyriakides.

Dioxidul de titan se utilizează pentru a conferi o culoare albă multor produse alimentare, de la produse coapte şi paste tartinabile, până la supe şi sosuri, sosuri pentru salate şi suplimente alimentare.