Lanțul de restaurante „La Mama” a avut anul trecut o creștere a cifrei de afaceri cu 15%, față de 2022. Cătălin Mahu, proprietarul lanțului, are planuri de extindere cu încă două, trei locații în 2024, în care vrea să investească două milioane de euro. Ciorba a fost preparatul cel mai bine vândut, în rețea, în 2023, cu comenzi în valoare de 500.000 de euro. Restaurantele vând în medie 300 de porții pe zi, adică peste 100.000 de ciorbe anual.
„Deși nu este spectaculoasă, avem o creștere sănătoasă și constantă. Ne concentrăm pe fidelizarea clienților existenți și pe atragerea de noi clienți. Prețurile noastre au crescut cu mai puțin decât cele la materia primă. Să nu uităm că prețul uleiului s-a dus de la trei lei la nouă lei. Noi, în industria de restaurante, am fost nevoiți să fim tampon între aceste scumpiri și clienți. În lanțul nostru schimbăm prețurile de două ori pe an. Dacă le-am stabilit în martie, până în septembrie nu m-am atins de ele, indiferent ce s-a întâmplat. În perioada aceasta, le-am majorat între 20 și 40%”, a declarat Cătălin Mahu, proprietarul rețelei de restaurante „La Mama”.
Ciorbele, papanașii și sarmalele sunt produsele cel mai bine vândute din rețea. În medie, clienții comandă 300 de ciorbe pe zi, între 200 și 300 de papanași și 100 de porții de sarmale. În restaurantele rețelei, ingredientele folosite sunt alese să aibă cât mai puține E-uri.
„Astăzi în meniul „La Mama” există printre cele mai puține E-uri din București și îmi asum ceea ce spun. Avem gustare pescărească fără E-uri, 80% pui crescut la sol”, a declarat Cătălin Mahu.
Trei restaurante noi ,,La Mama”, în 2024
La Mama a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri mai mare cu 15% față de anul precedent. Performanța aceasta deschide perspectiva pentru noi locații. Ultimul restaurant „La Mama“ a fost inaugurat în 2019, iar pentru 2024 planul este de a adăuga în portofoliu două sau chiar trei unități. În ceea ce privește personalul necesar, Cătălin Mahu are o soluție proprie. Nu își dorește să angajeze forță de muncă din afara țării, doar în cazuri izolate.
„Dacă nu dăm șanse forței de muncă din România, va pleca afară și ne vom plânge că pleacă. Trebuie să dăm șanse și să fim atractivi pentru cei care se gândesc să plece afară. Pentru noile locații pe care urmează să le deschidem, vom avea nevoie de aproximativ 100 de angajați. Pentru aceasta, colaborăm cu Școlile de meserii și angajăm și persoane cu dizabilități, pentru că trebuie să întoarcem comunității binele pe care îl primim”, a declarat antreprenorul.
Anii de pandemie au pus o mare presiune pe industria HoReCa, de la lipsa clienților la creșterea prețurilor materiei prime, restaurantele au avut mult de suferit. În ciuda lanțului nesfârșit de scumpiri, proprietarul „La Mama” a considerat că trebuie să găsească un echilibru și prețuri corecte pentru clienți. Asta în care măsurile pe care statul le ia pentru domeniul HoReCa sunt mult prea puține. În viziunea antreprenorului, cele mai bune măsuri pe care statul le-a luat pentru sector au fost reducerea TVA la 5% la alimente și reducerea impozitului pe dividende la 5%.
„În 2002, aceste măsuri m-au ajutat să deschid restaurantul de la Ateneu. Mi s-au părut cel mai bun stimulent”, a adăugat Cătălin Mahu.
Industria HoReCa în România este în creștere, potențialul ei nefiind încă atins, dacă ne uităm la alte țări din Europa.
“În toată România sunt peste 30 de mii de unități care vând mâncare și aici includem și barurile sau covrigăriile. În Londra, de exemplu, sunt peste un milion de unități. Piața de restaurante din România este încă la început. Ar trebui să gătim mai puțin și să mâncăm mai mult în oraș, dar încă nu suntem pregătiți să avem acest confort. Până vom reuși să ieșim cu constanța cu care o fac vesticii, mai avem puțin. Avem mai puțini turiști ca alte capitale europene și știm cât de mult aduce turismul în încasările de mâncare”, a declarat Cătălin Mahu.
Primul restaurant „La Mama” a fost deschis în urmă cu 25 de ani, în cartierul Ștefan cel Mare, în prezența prietenilor. Primele preparate din meniu au fost micii și cartofii prăjiți. Chiar dacă avea doar 50 de locuri, a fost plin încă de a doua zi de la deschidere. Astăzi, rețeaua are șase restaurante în București.
Partenerii “La Mama” sunt Carlsberg, Selgros, Macromex, Agricola, Radic star, Rasfat, Cotnari Casa de vinuri, Gurmet, FPIOR, Marathon, Mirdatod, Conti grup și Licorna winehouse.