Legea vânătorii: CCR admite o sesizare a președintelui Klaus Iohannis

4
Legea vânătorii: CCR admite o sesizare a președintelui Klaus Iohannis

Legea vânătorii, adoptată de Camera Deputaților, s-ar îndepărta, printre altele, de scopul avut în vedere de inițiatorii săi, au explicat vocile autorizate ale Curții Constituționale a României (CCR) în motivarea deciziei prin care au admis o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Una dintre problemele sesizate de CCR ar fi și aceea a nerespectării principiului bicameralismului de către Camera Deputaților, scriu cei de la Agerpres.

Totodată, au fost observate deosebiri „majore” de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului.

„Legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, vizează aspecte total diferite faţă de dispoziţiile legale dezbătute şi respinse în Senat şi nu are nicio legătură cu obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă.

„Prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementează cu privire la dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca prima Cameră sesizată. Legea adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare al iniţiativei legislative, schimbă configuraţia actului normativ şi se îndepărtează de la scopul avut în vedere de iniţiatorii săi.

„Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea statuează că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră.

„Or, din examinarea dispoziţiilor deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că, adoptând legea în forma supusă controlului, Camera Deputaţilor a sustras dezbaterii primei Camere sesizate modificările adoptate, contrar art. 61 din Constituţie”, au precizat judecătorii constituţionali, citați de sursa citată.

În data de 9 decembrie 2020, CCR a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce privește Legea vânătorii (Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006), care prevede, printre altele, că permisul de vânătoare se poate obţine după şase luni de stagiatură, stabilind că actul normativ este neconstituţional.

Sursă foto: Pixabay (caracter ilustrativ)