Lupii au ieșit la atac chiar în mijlocul orașelor. Autoritățile sunt îngrijorate

2

După mai multe controverse privint problema urșilor care atacă localnicii și produc pagube în gospodăriile acestora acum o altă problemă sunt lupii. 

Locuitorii din județul Covasna nu se mai simt în siguranță după ce o haită de lupi a ajuns chiar în mijlocul orașului cu același nume, atacând o ciută pe care au mâncat-o chiar pe loc. 

Conform Covasna45.ro, Attila Kiss, care gestionează cinci fonduri de vânătoare din județ, a monitorizat suprafețele de pe 3 fonduri și a constatat că pe camerele video au apărut, în decurs de 48 de ore, nu mai puțin de 21 de exemplare. Un număr foarte mare, având în vedere că aceste animale nu obișnuiesc să se „afișeze”. 

Attila Kiss susține că există două motive pentru care lupii au început să apară în oraș: interzicerea vânătorii, începând cu anul 2016, și pesta porcină, care le-a asigurat hrană din belșug. Totodată, reprezentatul face apel către autorități pentru a interveni urgent asupra situației.

Sursa POZA: Covasna45.ro