MADR, precizări de ULTIMĂ ORĂ privind schemele de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Deși termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare a sprijinului acordat prin schemele de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine este joi, 24 septembrie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se vede nevoit să vină, miercuri, cu precizări de ultimă oră legate de cele două măsuri.

„Parlamentul României a adoptat modificările aduse Legii nr. 175/2026 și măsurile de clarificare a aplicării Legii nr. 176/2026 privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Pentru sectorul suin, persoane juridice constituite potrivit Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, sunt incluse explicit în categoria beneficiarilor și vor putea depune cererile în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a noii legi. După publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, APIA va comunica informațiile detaliate privind noua perioadă de depunere a cererilor, inclusiv termenul și modalitatea de depunere.

Pentru crescătorii de bovine, se reglementează două norme de interpretare. Se clarifică prin lege că «exploatația în sectorul zootehnic» a unei persoane fizice/juridice cuprinde toate amenajările, construcțiile sau spațiile în aer liber unde animalele sunt deținute sau manipulate permanent ori temporar.

Totodată, se stipulează că prin noțiunea «utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor» (SNIIA) se înțelege și  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, eliminând astfel obligativitatea fermierilor de a purta documente justificative între instituții, verificările făcându-se direct pe baza schimburilor de date.

Noile prevederi simplifică accesul fermierilor la sprijin și elimină situațiile în care cererile ar putea fi respinse ca urmare a unor interpretări restrictive”, se arată într-un comunicat al MADR remis, miercuri, redacției AgroTV.

Related Articles