Magiunul de prune Topoloveni recunoscut în România ca produs tradițional, la 5 ani după recunoașterea europeană

531

Începând cu data  de  14 ianuarie 2016, MADR împreună cu ANPC , la solicitarea Sonimpex Topoloveni și cu susținerea APAR, au elaborat un document comun având semnificația inițierii procesului de modificare legislativă pentru a se conferi o bază legală recunoașterii caracterului de produs tradițional pentru produsele recunoscute la nivel european ca Indicații Geografice Protejate, Denumiri de Origine Protejate sau Specialități Tradiționale Garantate. În acest context este de menționat faptul că, până la acest moment, România beneficiază de protecție, ca Indicație Geografică Protejată, pentru un singur produs, respectiv, Magiun de prune Topoloveni, produs și comercializat de către Sonimpex Topoloveni.

Adresa nr 134/14.01.2016 emisă de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor specifică faptul ca “produsele alimentare care au fost înregistrate ca Indicație Geografică Protejată sunt protejate de prevederile  Regulamentului (UE ) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, nu se supun prevederilor Ordinului comun nr. 724/1082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale și pot purta denumirea de produs tradițional” (n.ns. — fără a fi înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale și fără a purta logo-ul specific, conferit potrivit Ordinului comun nr. 724/1082/360/2013).

Inițiativa menționată mai sus a devenit necesară pentru a asigura o protecție adecvată produselor recunoscute ca Indicație Geografică Protejată și pentru a preveni o aplicare și interpretare limitativă a dispozițiilor Ordinului comun nr. 724/1082/360/2013 care, în forma sa actuală, împiedică producătorii titulari ai unor indicații geografice protejate sau al unor denumiri de origine protejate la nivel european să obțină certificarea tradiționalității produselor lor la nivel intern.

Ne exprimăm pe această cale credința că o astfel de modificare, care să permită, fără a fi necesară înregistrarea la nivel național, specificarea caracterului tradițional al produselor înregistrate ca indicații geografice protejate și denumiri de origine protejate, în cadrul activității de promovare și comercializare a respectivelor produse la nivelul pieței naționale va fi de natură a stopa aplicarea unor sancțiuni nejustificate producătorilor ale căror produse sunt tradiționale, fiind recunoscute ca atare la nivel european, pentru motivul că respectivele produse nu sunt înregistrate ca atare în Registrul Național.

În egală măsură, apreciem că va fi de natură a crește interesul producătorilor locali de a investi în vederea obținerii unor produse de calitate superioară, care să poată fi recunoscute la nivel european potrivit schemelor de calitate instituite prin Regulamentul 2012/1151/UE — Indicații Geografice Protejate, Denumiri de Origine Protejate, Specialități Tradiționale Garantate. (AGERPRES)