
Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) au scăzut considerabil anul acesta, în contextul în care bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru astfel de scheme de ajutor s-a diminuat. Ajutoarele s-au înjumătățit, însă potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oros, această tăiere ar putea să nu fie definitivă.
În cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, șeful MADR a explicat că sumele pentru plata ANT ar putea crește după rectificarea bugetară, dacă Ministerul Agriculturii va obține alocări financiare consistente, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut.
”A fost o decizie de alocare a acestor fonduri în funcție de bugetul pe care l-am avut la dispoziție. Dacă pentru motorină am încercat să ne asigurăm că avem bani puși deoparte, am fost nevoiți ca la ANT sumele să fie mai mici, cel puțin până la prima rectificare.
N-am vrut să ținem actele normative și am dat drumul actelor normative în așa fel încât dacă vor fi bani la rectificare, nimeni nu ne oprește să refacem hotărârea de Guvern și să completăm, pentru că avem un plafon aprobat de Comisie până unde putem să plătim aceste scheme de sprijin, aceste ANT-uri. Deocamdată acestea sunt sumele pe care fermierii le cunosc, care au fost diminuate simțitor”, a explicat Adrian Oros pentru AGRO TV.
Potrivit ministrului, rectificarea bugetară ar urma să aibă loc undeva la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august.