Mărturia dureroasă a unui pădurar călcat în picioare de braconieri: ”Nu mai sunt om”

8
Mărturia dureroasă a unui pădurar călcat în picioare de braconieri: ”Nu mai sunt om”

Agresiunile la adresa pădurarilor s-au întețit în ultimii ani pe teritoriul României, pe fondul legislației deficitare și a lipsei de echipamente necesare pentru personalul silvic. În acest context, hoții de lemne își fac de cap prin pădurile țării, iar cei care încearcă să-i oprească sunt de multe ori bătuți sau chiar uciși. Un astfel de caz violent s-a petrecut în urmă cu aproape trei ani, în județul Vaslui, unde pădurarul Radu Vasile Artene, titularul cantonului silvic Bâcu din cadrul ocolului silvic Brodoc, a fost călcat în picioare de o gașcă de braconieri în mijlocul satului Valea Mare.

”Pe data de 25 octombrie 2018 am avut o acțiune cu jandarmii și i-am prins pe doi infractori. S-a confiscat materialul lemnos cu căruțe cu tot, iar în următoarea zi, m-a abordat un număr de vreo 13 băieți, huligani de pădure, în mijlocul satului Valea Mare. Mi-au provocat o dublă fractură la piciorul drept, m-au călcat în picioare. Am intrat în satul Valea Mare la un magazin, să cumpăr pâine și o sacoșă de clementine pentru copii, iar ei au intrat peste mine, n-am putut că mai ies. De față cu vânzătorul și cu încă trei martori care erau în magazin. M-au călcat în picioare, eu nu mai sunt om. Vă dați seama, am un picior la care mi-au pus atele și pe o parte, și pe alta, și am fier în el”, ne-a mărturisit victima în carul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

În urma incidentului, pădurarul a stat în spital aproape trei luni de zile. Deși i-a acționat în judecată pe agresori, până la această dată nu a existat nici măcar un termen la dosar, iar braconierii au fugit din țară.

”Am fost luat de acolo cu SMURD-ul, am avut 87 de zile de spitalizare. Am fost desfigurat și încă mai sunt. (…) Eu i-am dat în judecată, dar nu s-a întâmplat absolut nimic până acum. Sunt chemat pe data de 13 mai la domnul procuror, abia primul termen, să vedem dacă putem să dăm în judecată. Până acum nu s-a făcut absolut nimic. (…) În trei ani de zile nu am avut nici măcar un termen la dosar. Dacă îi dădeam eu în cap unui hoț de lemne, pe mine mă luau a doua zi”, ne-a mai spus Radu Vasile Artene.

Pădurarul a revenit la muncă și își desfășoară în continuare activitatea în același canton silvic, însă spune că atât el, cât și colegii săi, au nevoie de arme și echipamente adecvate în dotare, pentru a se putea apăra în astfel de cazuri.

”Eu îmi desfășor în continuarea activitatea, am revenit în câmpul muncii, sunt pădurar în același canton. Dacă s-ar pune arme în dotare și s-ar respecta legea cum o respectăm noi, silvicultorii, ar fi foarte bine și ne-am putea face serviciul în continuare”, a mai precizat pădurarul.