Meteo – Caniculă în toată țara, cu temperaturi de până la 41°C! Apoi, ploi și vijelii!

Vremea ne duce dintr-o extremă în alta zilele acestea, de la caniculă cruntă la ploi și vijelii, potrivit unei informări făcute miercuri de Administrația Naționale de Meteorlogie (ANM) pentru intervalul 5 august, ora 10:00 – 9 august, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august), valul de căldură va fi intens și persistent în cea mai mare parte a țării, iar sâmbătă (8 august) se va diminua ca intensitate și se va restrânge către sud-vestul și sudul teritoriului. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat pe arii relativ extinse, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Miercuri și joi, temperaturile maxime se vor încadra între 29°C și 31°C pe litoral și până la 40-41°C în Câmpia de Vest.

Vineri și sâmbătă, meteorologii apreciază că valorile termice vor marca o scădere treptată, astfel că temperaturi maxime de 36-38°C vor mai fi în sud-vest și sud.

În toată această perioadă, nopțile vor fi tropicale în cea mai mare parte a țării, cu minime de 20-26°C.

Meteorologii anunță însă și perioade cu instabilitate atmosferică, miercuri (5 august), îndeosebi în zona Carpaților Orientali, joi în cea mai mare parte a țării, vineri în jumătatea de nord a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest, iar sâmbătă în zonele montane și submontane, local în centru, sud și sud-vest. Aceasta se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Mai ales în intervale scurte de timp, de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 10-25 l/mp și, izolat, de peste 40-50 l/mp.

Tot miercuri, ANM a emis o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia în intervalul 5 august, ora 10:00 – 7 august, ora 10:00, valul de căldură va persista în Dobrogea, nordul și estul Munteniei și estul Transilvaniei (vezi Harta 1), unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, iar pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30°C și 31°C, pe litoral, și 36-37°C, în Muntenia. Pe alocuri, nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24°C, cele mai ridicate urmând a se înregistra pe litoral.

În același interval 5 august, ora 10:00 – 7 august, ora 10:00, este în vigoare și o avertizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia miercuri și joi valul de căldură se va intensifica în Moldova, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul și centrul Munteniei (vezi Harta 1), unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35°C și 38°C. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24°C, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Moldovei.

Tot pentru intervalul 5 august, ora 10:00 – 7 august, ora 10:00, ANM a emis chiar o avertizare meteo Cod roșu de caniculă potrivit căreia în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin (vezi Harta 1) valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 37-39°C, în județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj, și de 39-41°C, în județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale, cu minime de până la 25-26°C, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.

Meteo – Caniculă în toată țara, cu temperaturi de până la 41°C! Apoi, ploi și vijelii! Actualitate SCDL Buzău
Harta 1 (Sursa: ANM)

Totodată, pentru joi, 6 august, în intervalul orar 12:00-21:00, ANM a emis și o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică potrivit căreia în nordul și centrul Moldovei, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei și în zona de munte (vezi Harta 2) vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h și, pe arii restrânse, de peste 80 km/h, ploi torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse, de 30-50 l/mp.

Meteorologii menționează că fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi, pe arii restrânse, și în restul teritoriului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj.

Meteo – Caniculă în toată țara, cu temperaturi de până la 41°C! Apoi, ploi și vijelii! Actualitate SCDL Buzău
Harta 2 (Sursa: ANM)

Related Articles