Meteorologii anunță un weekend cu năbădăi, în mai bine de jumătate din țară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri două avertizări Cod galben de vânt puternic și viscol ce vizează nu mai puțin de 29 de județe.
O primă avertizare Cod galben este valabilă în intervalul 26 ianuarie, ora 10:00 – 26 ianuarie, ora 22:00, și vizează Moldova, nordul Dobrogei, sudul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei, unde vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55-65 km/h, precum și Carpații Meridionali și de Curbură, unde, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90-110 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă (vezi Harta 1).
O a doua averizare Cod galben de intensuficări ale vântului și viscol este valabilă în intervalul 27 ianuarie, ora 5:00 – 27 ianuarie, ora 22:00 (vezi Harta 2). Potrivit meteorologilor, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55-65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit. De asemenea, în Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90-110 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă.
Totodată, ANM notează că intensificări ale vântului vor mai fi și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 60-80 km/h.