Meteorologii anunță ploi și ninsori și viscol. 17 județe sub Cod galben și portocaliu!

4
meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o serie de avertizări de vreme rea pentru următoarele zile.

Potrivit meteorologilor, din noaptea de joi spre vineri (2/3 ianuarie) și până vineri seară, vor fi precipitații în vestul, nordul și centrul țării, apoi în regiunile sudice. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor predomina ploile, în timp ce în Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte. La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, în general de 10-20 cm. Izolat, vor fi depuneri de polei. Se vor acumula cantități de apă de 10-15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.

În intervalul 2 ianuarie, ora 10:00 – 3 ianuarie, ora 12:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în Carpații Orientali, Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali (vezi harta), vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 60-90 km/h. Va fi viscol, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.
Meteorologii notează, de asemenea, că în prima parte a zilei de vineri, 3 ianuarie, vor fi intensificări ale vântului și viscol, cu rafale de  60-80 km/h și în restul Carpaților Meridionali, în special la altitudini mari.

În intervalul 2 ianuarie, ora 22:00 – 3 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare și o avertizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia, la altitudini de peste 1700 m în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali (vezi harta), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110-120 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte redusă, sub 50 m.

O altă avertizare meteo Cod galben de intensificări ale vântului a fost emisă pentru intervalul 2 ianuarie, ora 12:00 – 3 ianuarie, ora 3:00, și vizează zona joasă a județelor Bihor, Suceava și Neamț (vezi harta) unde, local și temporar, vântul va sufla cu viteze în general de 50-60 km/h.

Harta meteo 2 ianuarie 2025
Sursa: ANM