Meteo – Vin ninsorile de mai!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea se va răci accentuat în următoarele zile, ba, pe alocuri, la munte vom avea parte și de ninsori și se va depune chiar strat destul de consistent de zăpadă.

O informare meteorologică publicată vineri de ANM semnalează că, în intervalul 16 mai, ora 10:00 – 18 mai, ora 20:00, vremea rea se va manifesta prin precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată și intensificări ale vântului

Potrivit meteorologilor, vineri, vor fi averse în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă, în medie de 10-15 cm.

Vremea se va răci din nou, iar vineri și sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10°C și 20°C și minime între 2°C și 12°C, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică. Vor fi viteze în general de 40.-60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 70-80 km/h.

ANM a emis vineri și o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în intervalul 16 mai, ora 10:00 – 17 mai, ora 8:00, în nordul Olteniei și al Munteniei (vezi harta) vor fi averse însemnate cantitativ, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-50 l/mp.

Meteo – Vin ninsorile de mai! Meteo meteo
Sursa: ANM

Related Articles