Home exclusiv Mici, cașcaval și carcase de oaie cu E-Coli

Mici, cașcaval și carcase de oaie cu E-Coli

713 views

Supermarketurile și carmangeriile din județele Vâlcea, Teleorman, Bistrița Năsăud și Sibiu comercializau produse infestate.

În perioada 17 — 28 octombrie, în cadrul Planului Național de Control al alimentelor, au fost prelevate și analizate 114 probe de carne și de lapte și produse din lapte.

În urma controalelor, inspectorii sanitar-veterinari au descoperit prezența E-Coli în carne de porc și vită, care era comercializată într-un supermarket din județul Vâlcea, în pasta de mici aflată într-o carmangerie din judeţul Teleorman și în cașcavalul comercializat de un magazin alimentar din judeţul Teleorman. De asemenea, trei probe recoltate de pe suprafaţa carcasei de ovine au confirmat prezența bacteriei la un abator din județul Bistrița Năsăud, precum și pe o altă probă recoltată de pe suprafața carcasei de ovine la un abator din județul Buzău.

Ulterior, direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene au efectuat controale oficiale la unităţile în care s-a depistat și comercializat produsele încriminate și au dispus măsurile prevăzute în Planul Național de Control.