Micii fermieri, REVOLTAȚI: Ministerul Agriculturii decide cu BOIERII cum împarte subvențiile

3

Micii fermieri au noi motive de a fi revoltați pe Ministerul Agriculturii. Aceștia acuză că împărțirea banilor din viitoarea Politică Agricolă Comună 2023-2027 îi va favoriza pe marii latifundiari și se plâng că MADR nu îi invită și pe ei la consultările pentru viitorul Plan Național Strategic.

Astfel, micii fermieri susțin că viitorul este unul sumbru pentru fermele de familie, pentru că acestea vor fi puse din nou în fața faptului împlinit și forțate să se plieze pe condițiile stabilite de Ministerul Agriculturii în colaborare cu ”boierii”. În joc sunt 15,9 miliarde de euro, adică bugetul alocat agriculturii românești pentru exercițiul financiar 2023-2027.

„Acest buget a fost stabilit doar cu marile confederaţii ale fermierilor mari şi foarte mari din România, latifundiarii României, boierii secolului XX. Ferma mică, ferma de familie, nu a fost reprezentatată, cu toate că aceste federaţii – Pro Agro, LAPAR, AGROSTAR şi aşa mai departe – de fiecare dată spun că au în componenţă şi fermieri mici şi asociaţii ale acestora. Nu, dânşii au în componenţă pământurile pe care le-au luat de la noi. Cu acte, le-au cumpărat, sau în arendă şi aşa mai departe. Nu reprezintă ferma mică, ferma de familie“, a declarat liderul Sindicatului Producătorilor Olt, Ion Păunel, citat de publicația Adevărul.

Deși micii fermieri recunosc că fac parte din grupurile de lucru de la MADR, aceștia spun că în aceste structuri se discută doar aspecte tehnice, bugetele fiind deja împărțite. Ei speră ca noua conducere care va veni la Ministerul Agriculturii să reanalizeze aceste aspecte și să direcționeze mai multe fonduri către fermele mici, fermele de familie.

„Avem 760 milioane euro în 2021-2022 şi 840 milioane euro în 2014 – 2020, din aceşti 840 milioane euro doar un procent de 3% s-a dus către tinerii fermieri şi ferma mică – ferma de familie. Vedem la această dată în România parcuri auto de tractoare şi utilaje pe care nu le au nici ţări mai dezvoltate decât noi. Vorbim de marii fermieri, vorbim de fermierii care au 1.000 hectare, 5.000 hectare, 10.000 de hectare luate în arendă sau cumpărate, şi care au reuşit să beneficieze şi să se doteze cu toţi banii pe care i-a primit România pe dezvoltare“, a mai spus Păunel.

Fermierul mai spune că măsurile din PNDR nu au putut fi accesate de micii fermieri, pentru că aceștia nu puteau să-și permită să suporte co-finanțarea din propriile buzunare.

De asemenea, micii producători mai spun că traversează, anul acesta, una dintre cele mai dificile perioade de după Revoluție, pentru că în ciuda producției mulțumitoare, prețurile cu care își comercializează marfa sunt extrem de mici, iar inputurile s-au scumpit cu până la 400%.