Anul acesta, mierea le lasă un gust amar apicultorilor români.
Adrian Ivașcu este unul dintre cei dezamagiți după ce, la acest moment, numărul familiilor de albine este cu mult mai mic față de perioada similară a anului trecut.
„Motivele sunt multe. În primul rând, în primăvară a fost frig, natura a intrat târziu în vegetație, albinele nu au avut de unde culege și au roit. Asta a ne-a afectat foarte mult”, spune apicultorul.
Ca și când nu ar fi fost de ajuns, la înfloritul salcâmului a fost și un sezon ploios, ceea ce a făcut ca floarea să se deprecieze, și, dincolo de asta, nopțile au fost foarte reci, albinele nu au avut ce aduna.
Acum în vara, ca în fiecare an de altfel, tratamentele aplicate culturilor agricole fără a anunța acest lucru din timp au influențat negativ apicultura care și așa avea un start prost, iar acesta este încă un motiv care trage în jos producția de miere.
„Un gust amar ne lasa și vanzarea. Chiar dacă clienții sunt aceiași, în general cu vârsta de peste 45 de ani, acum, din cauza scăderii puterii de cumpărare, vin, dar iau în cantități mai mici”, mai spune Adrian Ivașcu.
Deși în alți ani mergea în pastoral în sudul țării, în zone precum Călărași, Fetești ori Calafat, acum a renunțat la deplasări, iar timpul îl va folosi pentru a procesa mierea în laboratorul propriu, așa încât în toamnă să poată ieși la târguri cu produse apicole nou create.