Ministerul Agriculturii a publicat prima versiune a PNS… sau cam așa ceva

8

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat astăzi, pe site-ul oficial, ceea ce se intitulează ”prima versiune a Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027”. Astfel, după luni de zile în care actorii din sectorul agricol românesc s-au plâns că nu știu nimic despre PNS și nu au fost prezenți la nicio consultare, au în sfârșit un document concret de citit.

”În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR, anunță declanșarea etapei de încadrare a Planului Național Strategic 2023-2027 pentru a decide dacă programul se supune procedurii evaluării strategice de mediu (SEA).

Prima versiune a documentului elaborată în conformitate cu prevederile HG nr. 1076/2004 poate fi consultată pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sau la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Serviciul de Presă și Relații Publice, începând cu data de 5 noiembrie 2021, în intervalul orar 9.30 – 16.00.

Comentariile și sugestiile publicului se primesc la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din B-dul Libertății nr.12, sector 5, București, în termen de 18 zile de la data prezentului anunț”, se precizează în anunțul care însoțește publicarea documentului.

Cu toate acestea, cele 23 de pagini publicate de Ministerul Agriculturii put fi numite cu greu un draft de PNS, fiind mai degrabă o formalitate birocratică pe care Ministerul Agriculturii trebuia să o bifeze, o înșiruire de tabele în care sunt precizate anumite măsuri și instrumente generale și impactul lor asupra mediului.

Potrivit termenelor specificate în document, o versiune finală de lucru a PNS 2023-2027 ar urma să fie gata până la sfârșitul lunii noiembrie.

Documentul poate fi citit în integralitate pe site-ul MADR.