Ministrul Agriculturii a anunțat unde vor merge circa 6 miliarde de euro în următorii doi ani. Vești excepționale despre banii fermierilor!

18
Ministrul Agriculturii a anunțat unde vor merge circa 6 miliarde de euro în următorii doi ani. Vești excepționale despre banii fermierilor!

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a explicat miercuri, 20 ianuarie 2021, într-o conferință de presă, unde vor merge cele circa 6 miliarde de euro (Pilonul I – 3,8 miliarde de euro, respectiv Pilonul II – 2,8 miliarde de euro), aferente programului de tranziție pe anul în curs și pe anul viitor.

„Anul acesta vom definitiva PNS (n.r. – Planul Național Strategic PAC post 2020), dar, în paralel, până la finele lunii februarie, noi trebuie să definitivăm și programul pe cei doi ani de tranziție 2021-2022, dar pe măsuri vechi. Care măsuri? Acelea care am considerat noi, din analizele făcute și pentru PNS, că ar fi niște priorități, care au avut niște rezultate benefice și care, sperăm, să aibă rezultate benefice și în continuare.

Nu numai că banii au fost absorbiți 100%. În unele cazuri, banii au fost absorbiți, dar efectul benefic așteptat la începutul programului nu s-a arătat. De aceea, sumele pentru 2021-2022 sunt pentru Pilonul I – 3,8 miliarde și pentru Pilonul II – 2,8 miliarde de euro”, a declarat Oros în plenul conferinței de la sediul ministerului de resort.

Șeful de la Agricultură a promis că va continua plata redistributivă la fermele mici, între 1 și 5 hectare. El a explicat că această plată va fi mai mare, și anume 48 de euro, în cazul fermelor medii, între 5 și 30 de hectare.

Totodată, vor fi continuate plățile pentru climă și mediu (tot ca plată directă), și anume 57,8 euro, dar și plățile directe legate de tinerii fermieri (36,6 euro pe hectar), în primii cinci ani când s-au înregistrat, până la un plafon de 60 ha.

„Aici nu schimbăm nimic”, a promis Adrian Oros.

Tot el a vorbit despre continuarea plății Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) din bugetul național.

„Am reușit să schimbăm acea dată de referință la bovine care deranja, dar am vrut s-o schimbăm din 2013 în 2018, nu așa cum am am dorit, ca data de referință să fie data de 1 ianuarie a fiecărui an. De aceea, aici vom vedea care este soluția când vom acorda ANT la bovine, astfel încât marea majoritate a banilor să ajungă la cei care dețin animale reale, apropo de baze de date”, a precizat ministrul de resort, făcând referire la proiectul „Consolidarea capacității MADR de a elabora politici și reglementări specifice în vederea implementării unui sistem strategic național pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare”.

Alte programe care vor continua să fie finanțate

În cadrul aceluiași eveniment, ministrul Agriculturii a promis că va continua acordarea accizei la motorină, programele Usturoiul, Bazna și Mangalița, programul pentru sprijinul apicultorilor (de minimis) și pe cele legate de tomate și de legume în spații protejate.

„Un nou program gândesc colegii acum legat de plante aromatice, pentru că am observat în deficitul balanței comerciale că și aici înregistrăm un deficit comercial foarte mare (…)”, a mai menționat Adrian Oros.

Din PNS, a adăugat acesta, pentru perioada de tranziție sunt niște condiționări ale Comisiei Europene (CE), și anume că 36% din sumă trebuie cheltuite pe măsuri de mediu și climă.

„De aceea, vom continua cu măsura de agromediu, măsura pentru agricultură ecologică și sprijinul pentru zonele cu constrângeri naturale, încadrându-ne în acest 36%.

„Măsurile de investiții în ferme pe care le-am splitat, acea Măsură 4.1, în funcție de nevoile care au reieșit în urma analizelor. Vor fi, separat, investiții în ferme zootehnice, în procesare în fermă, ca să integrăm producția, achiziții de utilaje tineri fermieri, în zootehnie vom avea sume consistente. Nu vă pot spune sumele că le vom negocia cu asociațiile. Sigur, le vom negocia în sensul în care vom prezenta limitele sumelor și împreună vom stabili.

„Pentru pomicultură, pentru că și aici, dacă ne uităm pe deficitul balanței comerciale și avem cifrele doar pe 2019, cifrele finale, pe 2020 încă n-au venit, pomicultura este a treia în clasament, privind deficitul comercial. Prima este carnea de porc, aproape 700 de milioane, apoi este legumicultura și pe locul trei pomicultura. Și pentru pomicultură, atât pentru înființare, cât și pentru condiționare și achiziții utilaje, am alocat alocat o sumă din această Măsură 4.1a.

„De asemenea, pentru procesare și marketing, alta decât procesarea în fermă – Măsura 4.2 – iarăși aproape 150 de milioane de euro. Aici am introdus o subMăsură pentru soia și proteice. Există acea strategie europeană privind independența proteică, majoritatea plantelor și a nutrienților cu mare valoare proteică este din import, din țări non-UE.

„Pentru măsura LEADER, măsuri de bunăstare, pentru că la porc și la pasăre este singura formă de sprijin, vom continua și cu bunăstarea și primele de asigurări. Asta este din PNS”, a spus totodată ministrul Oros.

Nu în ultimul rând, șeful agriculturii a vorbit despre instrumentul de redresare și reziliență unde sectorul de profil dispune de 692 de milioane de euro.

„Și aici avem aceeași condiționalitate – 36% mediu și climă. Restul, măsurile privind măsurile lanțurile alimentare scurte 16.4, am alocat o sumă importantă. Pentru instalarea tinerilor fermieri, de asemenea. Pentru activități non-agricole, pentru că este nevoie în spațiul rural și de activități non-agricole, atât Măsura 6.2, cât și Măsura 6.4 au sume importante.

„De asemenea, o sumă destul de mare pentru fermele mici – Măsura 6.3. Pentru că una dintre prioritățile noastre, pe care am spus-o timp de un an de zile, dar este și-n actualul program de guvernare, este sprijinirea fermelor de familie”, a conchis Adrian Oros.

Propunerea CE pentru cadrul financiar multianual (CFM) aferent perioadei 2021-2027 include 365 de miliarde euro pentru PAC (în prețuri curente). Acest cuantum corespunde unei proporții medii de 28,5% din bugetul general al UE pentru perioada 2021-2027.

Pentru România este propusă suma de 20,5 miliarde euro, din care 13,3 miliarde
este destinată plăților directe, 363 milioane euro alocate către măsurile de sprijinire a
pieței (FEGA), iar 6,7 miliarde EUR alocate pentru dezvoltarea rurală (FEADR).

Sursă foto: Agro TV