Ministrul agriculturii, anunț privind fondurile europene în 2021-2022

4
Ministrul agriculturii, anunț privind fondurile europene în 2021-2022

Fondurile europene pentru perioada de tranziție sunt așteptate cu nerăbdare de fermierii români, mai ales că țara noastră beneficiază de o alocare financiară consistentă, de peste 3 miliarde de euro, în următorii doi ani.

Într-o vizită efectuată în județul Maramureș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, a vorbit despre măsurile care se vor deschide anul acesta. Potrivit șefului MADR, fermierii ar putea să înceapă să depună proiecte pentru fondurile europene începând cu luna mai pentru anumite submăsuri.

”Cu primarii vom discuta toate măsurile pe care le vom lansa, începând din luna mai sper, pe dezvoltare rurală – atât pe activitățile non-agricole, cât și despre drumurile agricole, despre acțiunile privind sprijinirea cooperativelor, a investițiilor în depozitare și procesare, deci toate oportunitățile pe care primăriile și fermierii din fiecare comună le au acum, când vom deschide competiția pe perioada 2021-2022, unde avem de cheltuit 3 miliarde de euro. Noi am făcut o prioritizare a acestor măsuri și le-am alimentat pe fiecare în funcție de analiza SWOT și analiza nevoilor pe care am făcut-o asupra agriculturii românești”, a precizat Oros.

Șeful de la agricultură a trecut în revistă și câteva dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă agricultura românească în momentul de față, explicând că fondurile europene, atât pentru perioada de tranziție, cât și în viitoarea Politică Agricolă Comună, vor fi direcționate înspre soluționarea acestor probleme.

”În primul rând este abandonul zonei rurale și abandonul agriculturii, îmbătrânirea forței de muncă și a fermierilor; divizarea exagerată a exploatațiilor – suntem țara cu cele mai multe exploatații, avem peste 800.000, dar majoritatea dintre ele sunt, de fapt, niște gospodării ale bunicilor sau părinților noștri care nu sunt în sine exploatații agricole, ci sunt susținute de niște salarii sau pensii. Apoi, poziția prea firavă a producătorului – în acest lanț trofic, producătorul în România este cel mai slab, iar pentru cei mici, singura soluție realistă estea asocierea economică, adică cooperativa. De aceea, în viitorul program am prin sume consistente pentru a sprijini cooperativele, depozitarea și procesarea. (…) În următorii doi ani, am alocat 760 milioane euro doar pentru depozitare și procesare. Comparativ, în perioada 2014-2020, în cei 7 ani au fost alocate 840 milioane euro”, a mai subliniat Adrian Oros.