Ministrul Agriculturii: Subvențiile de 100 EURO/hectar au fost virate către fermieri

Subvențiile de 100 de euro, atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic, au fost autorizate la plată și urmează să ajungă în conturile fermierilor în următoarele două zile, susține ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Într-un interviu la Prima News, șeful MADR a precizat că toate plățile de 100 de euro, atât pentru fermierii din sectorul vegetal, cât și pentru crescătorii de porci, păsări și vaci de carne, au fost efectuate.

”Subvențiile deja au fost virate, 100 de euro/hectar vegetal, vorbim de 1,5 miliarde de euro care astăzi au fost virate către conturile fermierilor și în următoarele două zile vor intra la fermieri. Am plătit sprijinul pentru sectorul zootehnic, atât la porc, cât și la pasăre, 100 euro/UVM. Tot în zootehnie, am dat 100 de euro pe cap de animal la vaca de carne”, a precizat Florin Barbu la Prima News.

Potrivit șefului MADR, ministerul mai are de achitat o singură schemă de plată din campania 2023.

”În momentul de față mai avem sprijinul cuplat și Ministerul Agriculturii și-a îndeplinit toate obligațiile față de fermieri privind subvențiile și ajutoarele de stat, aproape 3,7 miliarde de euro. Sunt banii deja plătiți către fermierii români anul acesta, vorbim de subvenții și granturi de la bugetul de stat. Asta reprezintă 37% din cifra de afaceri care se realizează în sectoarele vegetal și zootehnic din România”, a subliniat Barbu.