Cantitățile de cereale de la rezervele de stat, majorate la cererea ministrului Chesnoiu! Într-un interviu recent, șeful de la Agricultură a precizat că încă din luna decembrie a anului trecut a cerut ca aceste cantități să fie crescute.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a precizat într-un interviu recent la B1TV, faptul că încă de anul trecut, de la preluarea mandatului, a cerut creșterea rezervelor de stat, pe fondul crizelor din ce în ce mai accentuate la energie și gaze naturale.
”Noi trebuie să înțelegem că toate aceste măsuri pe care le ia statul român sunt măsuri preventive. Faptul că majorăm rezerva de stat este o acțiune preventivă a statului. Nomenclatorul bunurilor aflate în rezerva de stat este clasificat la nivel secret, dar ce vreau să vă spun este că încă din decembrie, de la preluarea mandatului de ministru, am fost în discuții cu autoritatea națională a rezervelor de stat pentru modificarea nomenclatorului și majorarea cantităților. Nu începuse criza din Ucraina, dar era resimțită criza din energie și gaze naturale”, a precizat ministrul Chesnoiu.
Șeful MADR a dat asigurări că stocurile României din acest moment sunt suficiente, iar țara noastră nu se află în pericolul izbucnirii unei crize alimentare.


