Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.
Iniţiată de 54 de deputaţi de la USR şi Forța Dreptei și intitulată „Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”, moțiunea fost respinsă cu 77 de voturi „pentru”, 149 de voturi „împotrivă” și 7 abţineri, în timp ce alți 10 deputaţi nu au votat, informează AGERPRES.
„Florin Barbu ar trebui să lase această funcţie pentru cineva mai priceput şi mai puţin nostalgic după comunism. El raportează cifre prea «măsluite» şi tânjeşte după Epoca de Aur. Semnatarii acestei moţiuni îl îndeamnă pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul agriculturii şi, astfel, să le facă o bucurie fermierilor înainte de sărbătorile de Paşte”, au solicitat deputații USR la depunerea moțiunii simple împotriva șefului MADR.
Tot în textul moțiunii se artă că Florin Barbu îi tratează cu dispreţ pe fermieri şi îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piaţă şi în magazine, preţuri mărite, iar produsele cu preţ plafonat au dispărut de pe raft sau au fost scumpite prin scăderea gramajului per produs. Potrivit inițiatorilor moțiunii, toate acestea se întâmplă în timp ce ministrul agriculturii a promovat o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit de firme apropiate de „baronul local PSD Paul Stănescu”.
„Vorbim despre această moțiune simplă? Chiar simplă, fără conținut”, a fost replica ministrului Florin Barbu care a ironizat, luni, în timpul dezbaterii moțiunii simple, demersul opoziției.