Oricât ar fi de năzdrăvani, nepoții sunt bucuria bunicilor. Câteodată, însă, ajung să-i pună rău de tot pe jar.
Un băieţel de 6 ani, din localitatea Cristeşti, a incendiat, din joacă, furajele din gospodăria bunicilor, au transmis, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Din fericire, pompierii au reușit să intervină în timp util, astfel încât flăcările să nu se extindă la casă sau la alte anexe din gospodărie.
„La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cristeşti. Aceştia au constatat că ardeau aproximativ cinci tone de furaje şi au acţionat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcţiile din gospodărie”, precizează reprezentanții ISU.
Potrivit acestora, O femeie de 36 de ani a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.