Nicușor Dan, după violențele de la protestul ciobanilor: „Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după incidentele violente produse marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei, la protestul ciobanilor. Șeful statului a condamnat ferm agresiunile și actele de vandalism, dar a subliniat, în același timp, că nemulțumirile care au stat la baza manifestației sunt legitime.

Sute de crescători de ovine și caprine s-au adunat în fața Guvernului, nemulțumiți de modul în care autoritățile gestionează pesta micilor rumegătoare, de măsurile care presupun sacrificarea animalelor și de problemele legate de exporturile de ovine și caprine. În timpul manifestației au avut loc mai multe incidente între protestatari și forțele de ordine, iar jandarmii au folosit inclusiv gaze lacrimogene.

„Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă”, a transmis președintele Nicușor Dan.

Șeful statului susține că atacurile, agresiunile și actele de vandalism trebuie sancționate potrivit legii și că nemulțumirile sociale nu pot reprezenta o justificare pentru violență. „Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă”, a precizat acesta.

În același timp, Nicușor Dan a criticat și tentativele de folosire politică a protestului, acuzând existența unor încercări de amplificare a tensiunilor sociale.

„La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime”, a transmis președintele.

Nicușor Dan a subliniat că dreptul la protest trebuie respectat și că exprimarea nemulțumirilor față de deciziile autorităților reprezintă un drept democratic, atât timp cât manifestațiile se desfășoară pașnic. Președintele a recunoscut totodată existența unui context social și economic dificil, care a generat „multe frustrări justificate”, însă a avertizat asupra efectelor limbajului agresiv și ale instigării promovate inclusiv în mediul online.

„Fac un apel la rațiune și la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluții”, a încheiat președintele României.

Related Articles