Noi avertizări meteo de ploi și vijelii. S-a emis chiar COD ROȘU!

Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) a emis miercuri o nouă serie de avertizări de ploi și vijelii pentru mai bine de jumătate din țară.

Astfel, pentru miercuri, 22 iulie, în intervalul orar 10:00-18:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în nordul și sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, centrul Moldovei, sudul Transilvaniei și local în zona montană (vezi Harta 1), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin ploi torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h. Pe arii restrânse va fi și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40-50 l/mp.

Tot miercuri, 22 iulie, în același interval orar 10:00-18:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit meteorlogilor, în nord-estul Olteniei, nordul, centrul și estul Munteniei, în Dobrogea, în sudul Moldovei și în sud-estul Transilvaniei (vezi Harta 1) vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 70-90 km/h. În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30-50 l/mp și, pe arii restrânse, de 70-90 l/mp.

Noi avertizări meteo de ploi și vijelii. S-a emis chiar COD ROȘU! Meteo meteo,cod roșu
Harta 1 (Sursa: ANM)

O altă avertizare meteo Cod galben va intra în vigoare în intervalul 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 6:00 și vizează estul Munteniei, sud-vestul Moldovei și, local, Carpații Orientali (vezi Harta 2), unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin ploi torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 50-70 km/h. Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40-50 l/mp.

De asemenea, în intervalul 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 6:00, va fi în vigoare și o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată ce vizează județele Galați, Brăila, Constanța și estul județelor Ialomița și Călărași (vezi Harta 2), unde vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 70-90 km/h. În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30-50 l/mp și, pe arii restrânse, de 70-90 l/mp.

ANM a emis chiar și o avertizare meteo Cod roșu valabilă în intervalul 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 6:00 în județul Tulcea, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, ploi torențiale și abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de peste 80-90 km/h. Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 90-110 l/mp și, izolat, de peste 120 l/mp.

Noi avertizări meteo de ploi și vijelii. S-a emis chiar COD ROȘU! Meteo meteo,cod roșu
Harta 2 (Sursa: ANM)

O ultimă avertizare meteo din această serie este una Cod portocaliu și vizează tot județul Tulcea (vezi Harta 3). Aici, instabilitatea atmosferică va continua să se manifeste și joi, 23 iulie, în intervalul orar 6:00-12:00, prin ploi torențiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de 70-90 km/h. În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-40 l/mp și, izolat, peste 50 l/mp.

Noi avertizări meteo de ploi și vijelii. S-a emis chiar COD ROȘU! Meteo meteo,cod roșu
Harta 3 (Sursa: ANM)

Related Articles