Versiunea 6.0 a Planului Strategic PAC 2023-2027 (PS PAC 2023-2027) al României a fost aprobată de Comisia Europeană, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Spre deosebire de perioadele de programare anterioare, PS PAC 2023-2027 cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), cum ar fi plățile directe și intervențiile sectoriale ce vizeză măsuri pentru susținerea pieței, cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), prin care este susținută politica de dezvoltare rurală.
Astfel, prin PAC 2027, care prevede 91 tipuri de intervenții, incluzând 53 intervenții prin FEGA și 38 intervenții prin FEADR, se urmărește mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, pentru a atinge obiectivele europene și naționale.
Totodată, PAC 2027 va introduce un instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.
Puteți consulta ultima versiune (6.0) a PS PAC 2023-2027, aprobată de Comisia Europeană, la link-ul: https://www.afir.ro/media/5mzdz0h3/ps_-2023-2027_versiunea-60_aprobata.pdf