Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) analizează posibilitatea instituirii unei scheme de ajutor de minimis pentru sectorul acvaculturii, după întâlnirea de lucru organizată joi de Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul pentru Pescuit și Acvacultură (PAP) 2021–2027, la care a participat secretarul de stat Emil Dumitru, alături de reprezentanți ai ai organizațiilor profesionale și ai federațiilor de pescari și acvacultori, precum și de reprezentanți ai sectorului bancar.
Potrivit unui comunicat al MADR remis vineri redacției AgroTV, discuțiile au fost concentrate pe dificultățile întâmpinate de sectorul pescăresc în accesarea finanțărilor europene și pe identificarea unor soluții concrete care să faciliteze implementarea proiectelor din domeniu.
În cadrul dialogului s-a pus accent pe necesitatea dezvoltării unor instrumente financiare adaptate specificului activităților de pescuit și acvacultură, precum și pe nevoia de simplificare a procedurilor de analiză financiară pentru proiectele depuse în cadrul Programul pentru Pescuit și Acvacultură (PAP) 2021–2027.
Reprezentanții sectorului au adus în discuție mai multe măsuri considerate esențiale pentru dezvoltarea activităților economice din domeniu, între care dotarea fermelor izolate energetic cu sisteme fotovoltaice, introducerea instalațiilor automate de comercializare a peștelui și acordarea unor scheme de sprijin dedicate adăposturilor pescărești din Delta Dunării și zona Mării Negre.
La rândul său, secretarul de stat Emil Dumitru a subliniat importanța accelerării lansării intervențiilor finanțate prin PAP și a arătat că Ministerul Agriculturii analizează posibilitatea instituirii unei scheme de ajutor de minimis pentru sectorul acvaculturii, în funcție de nevoile identificate în urma consultărilor cu operatorii economici din domeniu.
„Dezvoltarea pescuitului și a acvaculturii depinde în mod direct de accesul real la finanțare și de adaptarea instrumentelor existente la specificul activităților din teren. Dialogul constant cu sectorul rămâne esențial pentru valorificarea eficientă a fondurilor europene disponibile”, a declarat Emil Dumitru, citat în comunicat.
Cu o alocare totală de 232,07 milioane de euro, din care 162,45 milioane euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, Programul pentru Pescuit și Acvacultură 2021–2027 vizează dezvoltarea unui pescuit durabil, consolidarea acvaculturii competitive, întărirea lanțurilor scurte de comercializare și valorificarea oportunităților economiei albastre în comunitățile pescărești, se precizează în comunicatul MADR.


