O săteancă de 61 de ani din Racovița a pus pe jar o întreagă armată: 2 aeronave MApN Spartan, un elicopter IGSU și 124 de pompieri militari și voluntari!

2

O săteancă de 61 de ani din Racovița, județul Vâlcea, este cercetată penal, fiind bănuită că ar fi provocat incendiul de vegetaţie din localitate pe care o întreagă armată de salvatori se chinuie de aproape 48 de ore să-l stingă, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 61 de ani, din localitatea Racovița, aceasta fiind bănuită de producerea incendiului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «distrugerea din culpă» pentru a fi stabilite toate cauzele și împrejurările în care s-a produs incendiul. În funcție de evoluția anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

Incendiul din Racovița a fost anunțat luni după-amiaza, iniţial pe o suprafaţă mică de vegetaţie uscată din apropierea unor gospodării, însă vântul puternic a făcut ca flăcările să se propage cu rapiditate în pădurea mixtă de foioase şi răşinoase aflată în zona muntoasă din apropiere, la o cotă de peste 600 metri, zona fiind greu accesibilă.

Incendiul s-a extins treptat, pe parcursul nopții, de la o suprafață de 10 hectare, luni seara, la peste 60 de hectare, în cursul zilei de marți fiind mobilizată în zonă a adevărată armată de intervenție: 124 de pompieri, pădurari şi voluntari mobilizaţi la sol, un elicopter IGSU şi două aeronave Spartan de la Ministerul Apărării Naţionale, care au lansat din aer cantităţi mari de apă peste focarele de incendiu şi au reuşit să înlăture pericolul ca focul să ajungă la locuinţele din vecinătate.

Din păcate, cu toate eforturile depuse pe parcursul zilei de marți, echipele de intervenție nu au reușit să stingă în totalitate incendiul în zona forestieră, astfel că peste noapte zona a rămas supravegheată de un echipaj de pompieri de la Staţia Brezoi, urmând ca operațiunile de stingere să fie reluate miercuri dimineaţa, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.