Afaceristul Dumitru Andreșoi este unul dintre cei mai cunoscuți crescători de ovine din țară, fiind și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia” din Hunedoara. Mai puțini știu, însă, că acesta desfășoară o activitate și în sectorul vegetal, la fel de impresionantă.
Această diversificare către sectorul vegetal a început în 2016, iar la momentul actual, sub administrația grupului de ferme Andreșoi se află în jur de 9.000 de hectare de teren agricol, cultivate în mare parte cu cereale.
”La păioase au fost producții bune. Ținând cont că au fost înființate cu costuri mari, am achiziționat inputurile în anul 2022, totuși am ieșit pe plus. Nu foarte mult, dar suntem ok. La prășitoare putem spune că avem un an de excepție aici, în zona noastră, iar eu zic că din discuțiile cu colegii din zona intracarpatică, nu sunt probleme foarte mari. La porumb, am avut media de 11 tone/hectar până acum, cred că acesta o să fie minimul pe fermă”, a precizat Dumitru Andreșoi pentru AGRO TV, în emisiunea ”Portret de fermier”.
Recolta obținută de pe aceste terenuri merge, în cea mai mare parte, către fermele zootehnice, pentru furajarea animalelor. Oierul din Hunedoara deține 12 ferme de îngrășare, astfel că și cantitatea de hrană necesară este una considerabilă.