Ordin MADR: Noi reguli privind furnizorii și livrarea la Programul pentru școli

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Națională pentru Achiziții Publice pregătesc noi reguli pentru fermierii și producătorii din industria alimentară care vor să participe la Programul pentru școli.

Printre prevederile cele mai importante ale proiectului de Ordin privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse – fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României, pus în dezbatere publică pe site-ul MADR, am reținut următoarele:

„Art. I. (…)

1. La anexa nr. 1, secțiunea III, subsecțiunea III.1.3) «Capacitatea tehnică și profesională», după Cerința nr.1 se introduce o nouă cerință, Cerința nr.2, cu următorul cuprins:

«Cerinţa nr. 2

Producătorii din sectorul legume-fructe care participă la programul pentru școli, precum și furnizorii care distribuie fructe și legume achiziționate de la unul sau mai mulți producători, trebuie să facă dovada asigurării trasabilității produselor distribuite, în cazul producătorilor, prin indicarea calității de producător și a capacității de producție, iar în cazul furnizorilor prin dovada calității de producător și a capacității de producție pentru producătorii de la care se face achiziția.

Modalitatea de îndeplinire:

Calitatea de producător și capacitatea de producție se probează prin depunerea la documentația de atribuire, a unuia sau mai multora dintre următoarele documente:

a) în cazul operatorilor economici care participă la programul pentru școli, în calitate de producători agricoli: copia declarației de suprafață depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din ultima campanie de depunere, în conformitate cu prevederile art.4 alin. (5) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 67/2026 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2026 sau adeverința eliberată de Primărie privind înscrierea în Registrul agricol a suprafețelor cultivate.

b) în cazul operatorilor economici care au calitatea de furnizor și achiziționează legume și fructe de la unul sau mai mulți producători: documentele prevăzute la lit.a) ale producătorilor agricoli de la care se face achiziția;

c) pentru furnizorii care achiziționează fructe și legume de la producători din alte state membre UE, trasabilitatea produselor din sectorul legume-fructe se certifică printr-un document emis de autoritățile statelor membre UE, care au în evidență producătorii de la care se face achiziția.

Documentele vor fi valabile la momentul depunerii lor.»

(…)

5. La anexa nr. 2, punctul 3, litera C, subpunctul 3.4 «Termen de valabilitate – produse» se modifică și va avea următorul cuprins:

«3.4. Termen de valabilitate – produse Data durabilităţii minimale, definită în Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, sub forma: ‘a se consuma, de preferinţă înainte de data…’, urmată de înscrierea necodificată a zilei, lunii şi anului sau de indicarea locului unde este înscrisă data.

Perioada de consum a fructelor şi legumelor se stabileşte conform legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale în vigoare.

Legumele şi fructele care nu au suferit operaţiuni de curăţare, tăiere sau un tratament similar sunt scutite de indicarea datei durabilităţii minimale.

Pentru lapte şi produse lactate, perioada de consum se stabileşte de producător conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 şi Hotărârii Guvernului nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Perioada de consum a produselor se stabileşte conform legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale în vigoare.

Pentru produsele de panificaţie (corn și baton), facem precizarea că fac obiectul Programului pentru şcoli doar produsele proaspete, cu condiţia ca la prepararea acestora să fie interzisă utilizarea aluatului congelat.

Perioada de consum pentru corn sau baton ambalat se stabileşte de producător, fără a depăşi 5 zile de la data fabricaţiei. Pentru celelalte produse de panificaţie se vor respecta prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la informarea consumatorilor.

Înlocuirea produselor

Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate respectă standardele prezentate în oferta tehnică şi cele prevăzute la capitolul 3 «Descrierea produselor solicitate», precum şi reglementările autorizate prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aceste tipuri de produse.

Termenul de valabilitate acordat produselor de către furnizor este cel declarat în propunerea tehnică. Această perioadă curge de la data fabricaţiei.

Autoritatea contractantă are dreptul de a notifica imediat furnizorul, în scris, în privinţa oricărei plângeri sau reclamaţii formulate cu privire la produsele necorespunzătoare din punct de vedere calitativ (cu ambalaj deteriorate sau defecte de integritate), identificate după recepţia mărfii.

La primirea unei astfel de notificări, furnizorul are obligaţia de a înlocui produsul/produsele furnizat(e) în perioada convenită, fără costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă. Produsele care, în timpul valabilităţii, le înlocuiesc pe cele neconforme beneficiază de un nou termen de valabilitate care curge de la data fabricaţiei produsului.

Dacă furnizorul, după ce a fost înştiinţat, nu reuşeşte să înlocuiască produsul/produsele neconform(e) în perioada convenită, autoritatea contractantă are dreptul de a lua măsuri de remediere pe riscul şi pe cheltuiala furnizorului.»

(…)

7. La anexa nr. 2, punctul 3, subpunctul 3.5 «Ambalare, etichetare, transport, livrare, recepţie», după ultimul paragraf se introduc trei noi paragrafe cu următorul cuprins:

«Livrarea produselor se va efectua conform graficului de livrare acceptat de părţi, aşa cum este definit în contract. Se interzice livrarea produselor în afara graficului de livrare, precum și predarea acestora către alte persoane decât cele nominalizate conform prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Livrarea se face direct în spațiile igienizate destinate depozitării temporare, furnizorul având obligația de a respecta monitorizarea temperaturii și condițiile de igienă pe tot parcursul transportului și al descărcării.

Nerespectarea graficului de livrare stabilit cu fiecare unitate de învățământ sau predarea produselor către alte persoane decât cele nominalizate conform prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare, constituie executare necorespunzătoare a contractului și atrage după sine refuzul recepției și al decontării produselor respective.»”

Fermierii și producătorii din industria alimentară interesți de Programul pentru școli pot consulta pe larg prevederile noului proiect de Ordin MADR accesând linkul: https://www.madr.ro/attachments/article/11069/Proiect de Ordin modif si completarea OMADR si ANAP nr. 346-1718-2023.pdf .

Citește și: Ministrul Agriculturii vrea să schimbe ”cornul și laptele” din școli. Ce vor primi de mâncare elevii

Related Articles