Reprezentanții ministerelor Transporturilor și Agriculturii, precum și ai Administrației Portului Constanța, ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și ai transportatorilor au convenit recent o serie de măsuri menite să rezolve blocajele sistemice din lanțul logistic pentru transportul de mărfuri, cu un accent special pe cerealele românești, către Portul Constanța.
Una dintre acestea se referă la implementarea imediată a unui sistem prin care acceptul pentru descărcare în port va fi acordat pentru maximum 4 zile, pentru a forța o corelare strânsă între sosirea trenului și prezența navei și a descuraja folosirea vagoanelor ca „depozite pe roți”.
În acest sens, s-a decis demararea procedurii de modificare a Ordinului de Ministru nr. 8/2024, pentru a include formal limita de timp de 4 zile și pentru a înăspri regimul de sancțiuni pentru nerespectarea programărilor. De asemenea, prin noul act normativ, se va permite o singură modificare pe solicitare.
Totodată, în cadrul întâlnirii s-a propus impelementarea unui Sistem Centralizat de Coordonare și Planificare („Just-in-Time”), cu vizibilitate asupra sloturilor și programărilor, având rolul unui „arbitru” care să sincronizeze întregul lanț logistic fermă-siloz-transport-port-navă, similar cu modelele aplicate în alte porturi europene precum Rotterdam sau Hamburg.
Alte măsuri discutate vizează impactul tranzitului de mărfuri din Ucraina și presupun menținerea unui dialog strâns cu partea ucraineană, controale și cântare mobile la frontieră, sigilarea electronică (e-seals) a vagoanelor/camioanelor cu monitorizare GPS, precum și o solicitare formală către ANAF pentru aplicarea sigiliilor.
Discuțiile privind blocaje logistice agricole și optimizarea fluxurilor de cereale către Portul Constanța vor continua, o nouă întâlnire fiind programată pentru joi, 8 octombrie 2026.


