11.7 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
Modul de calcul stabilit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru despăgubire legate de secetă a stârnit mari nemulțumiri în rândul fermierilor, care au ajuns să ceară demisia lui Petre Daea. În plus, ministrul pare să-și fi pierdut și...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat, luna trecută, o nouă schemă de sprijin pentru crescătorii de vaci de lapte, în cuantum de 73 euro/cap de animal. Măsura vine în sprijinul fermierilor afectați de scumpirea furajelor, însă nu...
Porumbul este una dintre cele mai importante specii cerealiere, fiind cultivat în întreaga lume. Această plantă se cultivă masiv și la nivelul României, fie că vorbim despre culturi întinse pe sute sau mii de hectare, sau culturi mici, pe...
Fermierii pot utiliza ca îngrășăminte gunoi de grajd prelucrat, cum ar fi produsele RENURE, fără nicio limitare, cu excepția zonelor vulnerabile la nitrați, pentru care limita este de 170 kg azot pe hectar, a transmis europarlamentarul Dan Motreanu, după...
Eco-schemele reprezintă unul dintre elementele noi din Planul Național Strategic (PNS), iar prin intermediul acestora, fermierii vor putea să primească subvenții suplimentare de la APIA în perioada 2023-2027. Ele nu sunt obligatorii pentru fermieri, însă cei care nu le...
Planurile UE de a reduce pesticidele și riscurilor la jumătate și de a proteja mediile cele mai sensibile ar putea, sâmbătă, să capete o directie clară din partea miniștrilor agriculturii. Într-o conferință de presă organizata astăzi la Bruxelles, oamenii de...
Planurile UE de reducere a pesticidelor și riscurilor la jumătate și de a proteja mediile cele mai sensibile ar putea, sâmbătă, să capete o directie clară din partea miniștrilor agriculturii. Într-o conferință de presă organizata astăzi la Bruxelles, oamenii de...
În cursul lunii decembrie se depun cererile de acord pentru finanţare, aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023. Deși în mod normal, termenul limită era 31 decembrie 2022, Agenția...
Se estimează că 30% din suprafața totală a României este afectată de deșertificare, ceea ce înseamnă peste 71.000 km pătrați, se arată într-un comunicat al organizației Salvează Solul, remis readacției AgroTV. Potrivit acesteia, regiunile cele mai afectate sunt Dobrogea, Moldova,...
În centrul țării, cultura de floarea-soarelui a oferit agricultorilor producții mai bune comparativ cu cele obținute de fermierii din alte zone ale țării, dar chiar și în aceste zone, capriciile vremii și-au spus cuvântul la proba cântarului. Cu toate...
Recolta masivă de grâu care este așteptată în Australia și concurența celui rusesc blochează, pentru moment, prețurile grâului să recâștige în valoare.   Prețurile grâului au avut un început de revenire, marți, pe Euronext   Abares a ridicat estimarea pentru recolta australiană din acest...
Despăgubirile pentru secetă promise fermierilor români au primit astăzi undă verde de la Comisia Europeană. Executivul comunitar a aprobat, marţi, o schemă în valoare de aproximativ 75 de milioane de euro (365,6 milioane de lei) notificată de România şi...