Home Agricultura Parlamentarii, presati sa schimbe legile silvice

Parlamentarii, presati sa schimbe legile silvice

687 views

ONG-urile de mediu solicită Parlamentului să aprobe prin lege Ordonanța privind contravențiile silvice, cu amendamentele convenite.

Organizațiile non-guvernamentale de mediu solicită Parlamentului să aprobe prin lege OUG 51/2016 cu amendamentele convenite în dezbaterile publice care au avut loc până în prezent, lucru care, în viziunea lor, ar demonstra că interesul prioritar îl reprezintă protejarea reală a pădurilor și continuarea luptei împotriva fenomenului tăierilor ilegale de arbori.

Conform Greenpeace România, Fundația Eco-Civica și Plantăm fapte bune în România, aprobarea OUG 51/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice — n.r.) cu amendamentele necesare stabilite este cea mai sigură și directă cale pentru completarea Legii contravențiilor silvice, iar orice altă opțiune poate compromite întregul sector silvic și operatorii de bună credință prin vulnerabilizarea legii contravențiilor silvice.

“Dezinformarea propagată în spațiul public aparține celor care nu-și asumă o comunicare deschisă și onestă, condusă de argumente reale și nu de interese obscure. Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni ‘Nostra Silva’, prin domnul vicepreședinte Constantin Cătălin Tobescu, propus în funcția de consilier în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pregătește încă de anul trecut terenul pentru respingerea OUG 51/2016. Pentru aceasta consideră necesar să acuze ONG-urile de mediu de manipulare, dezinformare și lipsă de profesionalism, când de fapt dânșii sunt cei care dezinformează. În dezbaterea de la Ministerul Apelor și Pădurilor din data de 13 februarie, cu domnul Tobescu în rol de moderator părtinitor și abuziv, poziția Greenpeace a fost împotriva abrogării. Pe platforma Fordaq, același domn Tobescu din calitatea de administrator a pretins ulterior, în mod fals, consens pentru abrogare”, se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace România, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, procedura prin care se includ amendamente în lege, nu este discutată în mod transparent.

“Varianta cea mai directă și sigură este includerea lor la proiectul de lege de aprobare a OUG 51 (Pl-x 23/2017), adică aprobarea acestei OUG. Din nefericire și fără să existe vreun argument solid, se pare că opțiunea Parlamentului este să introducă aceste amendamente într-un demers legislativ mai vechi (Pl-x 162/2014), care se află în Parlament din 2014. Acesta a constituit baza de la care a pornit OUG 51. Prin aprobarea vechiului proiect de lege s-ar abroga OUG 51 / 2016. Acționând astfel, apare riscul de a compromite continuitatea legislativă, efectele pozitive ale legii și munca depusă până acum pentru amendarea acesteia. Toate efectele produse de articolele care ar fi respinse se anulează în lipsa unor prevederi exprese a noii legi, deci pot fi contestate în instanță. Există apoi riscul ca, în cazul în care legea de respingere nu conține prevederi speciale cu privire la efectele juridice deja produse, aceasta să poată fi neconstituțională. Cu alte cuvinte, din cauza procedurii forțate, legea devine vulnerabilă în fața unor eventuale contestări la Curtea Constituțională a României”, explică activiștii de mediu.

Greenpeace consideră că, în lipsa unor prevederi speciale, “abrogarea să intre în vigoare înainte de intrarea în vigoare a noii legi”, iar pentru întreg acest interval s-ar dezincrimina de facto toate contravențiile care nu se regăsesc în legea de bază 171/2010.

În atare condiții, organizațiile de mediu solicită Parlamentului să aprobe prin lege OUG 51/2016 cu amendamentele convenite în dezbaterile publice care au avut loc până acum, securizând legea contravențiilor silvice, fapt ce “ar demonstra, astfel, că interesul prioritar îl reprezintă protejarea reală a pădurilor și continuarea luptei împotriva fenomenului tăierilor ilegale de arbori”.