Home Evenimente Petre Daea a participat la Ziua Porumbului

Petre Daea a participat la Ziua Porumbului

750 views

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat joi, în localitatea ialomițeană Orezu, la ‘Ziua porumbului’, sărbătoare tradițională aflată la a opta ediție, ocazie cu care a făcut demonstrații practice și a discutat cu cei peste 300 de fermieri prezenți la manifestare, el remarcând și faptul că în această zonă s-au obținut la porumb producții de până la 20 de tone pe hectar.

Ministrul Daea a participat la o demonstrație practică și s-a urcat pe o combină de recoltat porumb.

“Nu o să conduc combina, o să stau în stânga mecanizatorului, căci nu am făcut protecția muncii și nu vreau să mă pun rău cu legea”, a mărturisit ministrul Agriculturii, în timp ce se suia pe combină.

La finalul recoltării, acesta a spus că merge “de fiecare dată cu combina cu mare plăcere’.

“Fermierul care nu se urcă pe combină să vadă la recoltat care este producția și nu numai care este producția, ci și terenul, densitatea, uniformitatea, greșelile, scăpări tehnologice pe care le vezi numai dacă urci pe combină”, a mai declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Un fermier local, Sorin Fuerea, reprezentant al unei organizații a udătorilor din localitatea Fundata, a reclamat că “apa de irigații este declarată ca fiind gratuită doar pe hârtie, ANIF-ul din zonă invocă randamentul scăzut al canalelor de irigații, motiv pentru care la Fundata se udă doar 100 din cele 12.000 de hectare aflate în această organizație a udătorilor”.

“Am să merg de urgență și o să iau măsuri”, i-a răspuns ministrul Daea.

Ministrul Agriculturii a vizitat și cele aproape 20 de standuri ale companiilor prezente la manifestare, producătoare de utilaje, semințe și de pesticide.

“Nu cunosc în acest moment care este producția medie la porumb, în această zonă se vehiculează producții între 10 și 20 de tone la hectar, iar pe vremea lui Ceaușescu dacă se obținea 5 tone la hectar era sărbătoare”, a mai declarat ministrul Petre Daea.