Plata finală APIA – Cine NU primește banii până la sfârșitul anului

2

Cu toate că majoritatea fermierilor care au depus cereri unice ce plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor fi autorizați la plata finală anul acesta, există și câteva excepții.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, directorul general al agenției, Adrian Pintea, a explicat care sunt cazurile în care fermierii își vor vedea banii abia mai târziu. Potrivit șefului APIA, cei care au solicitat ajutor național tranzitoriu (ANT) sau sprijin cuplat în sectorul vegetal (SCV), își vor primi subvențiile abia anul viitor, conform regulamentelor.

”În ceea ce privește plata finală, trebuie să știe fermierii că nu vor intra la plata finală strict cei care au ajutor național tranzitoriu, pentru că acesta se va plăti din bugetul anului 2023. De asemenea, nu vor intra la plată anul acesta cei care au sprijin cuplat vegetal, pentru că acolo sunt niște documente care trebuie aduse în primele luni ale anului 2023, astfel încât sprijinul se poate acorda după data de 15 mai.

În rest, îmi doresc ca toate plățile să fie finalizate până la 30 martie 2023, cu toate că regulamentul european permite ca plățile să fie făcute până la 30 iulie. Ca în fiecare an, foarte multe cereri vor fi autorizate până la 1 martie, când vom da startul unei noi campanii de primire a cererilor”, a subliniat directorul general APIA, Adrian Pintea.