Polonia, convinsă să deblocheze tranzitul cerealelor din Ucraina

2

Polonia a acceptat să ridice să ridice interdicția privind tranzitul cerealelor și al produselor alimentare din Ucraina, în urma negocierilor pe această temă purtate marți, la Varșovia, între oficialii din cele două țări, informează Reuters.

Până acum, trei state UE (Polonia, Ungaria și Slovacia) au interzis importurile de cereale și alimente din Ucraina, pentru a-și proteja piețele de un aflux de produse mai ieftine, iar exemplul lor ar putea fi urmat și de România. Varșovia a interzis chiar și tranzitul cerealelor ucrainene prin Polonia în weekend.

Eșecul de a relua exporturile în țările din estul Europei sau de a asigura o prelungire a acordului cu cereale la Marea Neagră, pe care Rusia a anunțat că refuză să o facă dacă Occidentul nu va elimina o serie de obstacole în calea exportului de cereale și îngrășăminte rusești, ar prinde cantități mari de cereale în Ucraina, lovindu-i exporturile și provocând noi probleme economice Kievului în timp ce se luptă cu trupele ruse.

Iată că marți, în cea de-a doua zi de discuții de la Varșovia, ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, a declarat că s-a găsit o soluție, tranzitul cerealelor și al produselor alimentare din Ucraina urmând a fi monitorizat și sigilat.

„Am fost forțați să închidem granița pentru că UE avea ochii închiși asupra unor cantități mari de cereale care se varsă în Polonia, dar, în același timp, am continuat discuțiile cu Ucraina cu privire la modalitatea de a permite tranzitele, dar, cu o garanție, cerealele nu vor fi blocate. Polonia și am reușit să găsim o soluție”, a declarat Telus la o conferință de presă la Varșovia.

Potrivit ministrul polonez al dezvoltării, Waldemar Buda, acordul, va intra în vigoare vineri la miezul nopții.

La rândul său, prim-vicepremierul ucrainean Iulia Svyrydenko a declarat în conferința de presă că este încrezătoare că exportatorii ucraineni vor respecta termenii acordului convenit cu Polonia.

După acordul de la Varșovia, rămâne să vedem cum vor reacționa celelalte țări care au impus (Ungaria și Slovacia) sau intenționează să impună (România și Bulgaria) interdicții de import Ucrainei.