Poți să-ți cumperi animale cu fonduri europene? Ce spun specialiștii

22

Fermierii care vor să acceseze fonduri europene au mai multe oportunități de finanțare în anul 2024. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, fiecare seară de marți este dedicată celor care vor să dezvolte astfel de proiecte cu ajutorul banilor europeni, iar multe dintre întrebările adresate de telespectatorii emisiunii vizează achiziția de animale.

Potrivit fișelor liniilor de finanțare din Planul Național Strategic, achiziția de animale este interzisă în cadrul proiectelor finanțate cu fonduri europene, însă fermierii din sectorul zootehnic pot face alte investiții prin care să-și dezvolte afacerile.

”Achiziția de animale nu o puteți realiza, dar dacă vă interesează un proiect în domeniul zootehnic, puteți cumpăra echipamente și utilaje. În principal, acum ar fi două linii de finanțare: pentru achiziții de utilaje pentru sectorul vegetal, până la 300.000 de euro, sau linia de finanțare care urmează să fie deschisă pentru fermierii până în 45 de ani, până la 200.000 euro. Altfel, DR-20 pentru sectorul zootehnic este încheiat și nu sunt alte oportunități de finanțare în acest moment”, a precizat consultantul Marian Dumitrache pentru AGRO TV.

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, în cadrul intervenției DR-20 (investiții în sectorul zootehnic), mai sunt bani doar pentru două componente: sectorul suin și sectorul găinilor ouătoare (modernizare pentru trecerea de la baterii îmbunătățite la sisteme alternative de creștere). În rest, fondurile au fost epuizate pentru toate celelalte categorii de exploatații zootehnice.

În ceea ce privește linia de finanțare pentru tinerii fermieri instalați și fermierii recent instalați (DR-12), ultimele informații de la Ministerul Agriculturii indică lansarea acesteia spre sfârșitul anului, în luna noiembrie. Mai multe detalii despre acest subiect AICI: Noua finanțare de 200.000 EURO pentru tinerii fermieri – Când se depun cererile