La început de 2025, prețul cerealelor prezintă perspective încurajatoare pentru fermierii români. Fermierii care mai au marfă pe stoc vor putea obține prețuri mult mai bune decât cele din ultima jumătate de an, însă acest lucru se va întâmpla abia începând din februarie.
”Grâul are o valență de circa 220-222 euro/tonă, orzul este situat la 200 de euro/tonă, iar porumbul tot la 200 de euro/tonă. Toate trei vor pleca într-un ansamblu, vor avea o fluctuație pozitivă în februarie-martie, ceea ce este normal. Depozitele sunt goale, Rusia are o cotă de export scăzută pentru perioada 15.02 – 30.06, și mai e un amănunt: va intra Turcia în piață la cumpărături. La 1 ianuarie 2025 expiră interdicția de import pe care a instituit-o organul lor de casă care gestionează achizițiile de grâu. Deci vom avea iarăși un nou cumpărător în piață, fapt ce va balansa piața și va face ca cererea să crească”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.
Marfa românească este poziționată bine în piață, din mai multe motive. În primul rând, grâul românesc are o calitate mult mai bună decât cel din alte țări europene, în special Franța, unde au existat probleme majore în perioada de recoltare. În plus, ucrainenii deja au vândut cea mai mare parte a grâului pe care l-au recoltat în 2024, astfel că țările care vor ieși la cumpărături în bazinul Mării Negre în 2025, vor cumpăra, inevitabil, și din România.
”Ucraina și-a cam redus motoarele, au exportat aproape 9,8 milioane de tone de grâu până în acest moment, iar forța lor de export pentru întregul sezon este de doar 16,3 milioane de tone. Deci rămâne România cu ceea ce mai are de exportat în acest moment, ceea ce va trage în sus prețurile. De Franța nu mai vorbim, pentru că am văzut ce performanță slabă au avut, producție mai mică cu 10 milioane de tone și calitate net inferioară”, a mai subliniat Cezar Gheorghe.