Prețul grâului traversează o perioadă de aparentă acalmie, în ciuda unor semnale îngrijorătoare venite din mai multe zone agricole importante ale Europei. Inundațiile din Franța și Spania, revărsările de râuri din Marea Britanie și băltirile extinse din Ucraina ridică semne de întrebare privind starea culturilor și potențialele efecte asupra producției din 2026.
Potrivit expertului în piețele de mărfuri agricole, Cezar Gheorghe, deocamdată nu există o reacție vizibilă în piață, însă situația din teren trebuie monitorizată atent.
„Se întâmplă niște lucruri la nivel european care ne pun oarecum pe gânduri. Vorbim de inundații în Franța, râuri care au ieșit din matcă în Spania, inundații în Marea Britanie și regiuni foarte întinse din Ucraina care au parte de foarte multe băltiri. Avem potențiale probleme la grâu? Aparent nu, astăzi, pentru că nu sunt estimate pagubele în momentul în care ne aflăm, dar ne punem deja semne de întrebare”, a explicat Cezar Gheorghe, la Digi24.
În Ucraina, situația este mai complicată decât pare la prima vedere. Băltirile ascund, de fapt, efectele gerurilor severe din această iarnă, când temperaturile au coborât până la minus 25–30 de grade Celsius. În anumite zone, aceste episoade de frig extrem au compromis suprafețe cultivate cu grâu și orz, afectând densitatea și uniformitatea culturilor.
Deși nu există încă o estimare clară a pagubelor, contextul agronomic devine tot mai sensibil, mai ales în condițiile în care Ucraina rămâne un jucător major pe piața cerealelor din regiune.
În ciuda acestor riscuri, piața nu reacționează. Potrivit datelor curente, prețul grâului din recolta veche se ridică la un nivel maxim de 193–194 euro/tonă în Portul Constanța.
”În piață, astăzi, este liniște. Grâul se manifestă la fel, fără niciun fel de pulsație, fără nicio formă care să îl trimită în sus. Avem o cotație de maxim 193-194 de euro/tonă pentru marfa veche livrată în Portul Constanța, cu un index de minus 10 euro/tonă pentru recolta nouă”, a subliniat specialistul AGRI Column.


