Prețul grâului scade DRASTIC pe bursele internaționale! Vezi cu cât se vinde în Portul Constanța

5

Prețul grâului merge mână în mână cu cel al porumbului în această perioadă, scăzând vertiginos față de nivelul la care se afla acum o lună de zile. Factorii sunt multipli, de la recoltele care arată foarte bine în mai multe zone ale lumii, până la stabilitatea oferită de prelungirea acordului privind transportul de cereale la Marea Neagră.

În ceea ce privește cotațiile, grâul se găsește la o valoare de 315 euro/tonă pe bursa Euronext, în timp ce în Portul Constanța, indicația este de aproximativ 305 euro/tonă, a precizat Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu mărfuri agricole, în emisiunea Agrojurnal la Digi24.

”Dacă ne focusăm pe bursa Euronext, bursa europeană care ne interesează cel mai mult în acest moment, aceasta cauționează argumentația noastră din ultimele două luni de zile, și anume faptul că prețurile vor scădea încetul cu încetul, din cauza mai multor factori agregați. Vorbim un pic despre grâu, care a ajuns la un nivel de 315 euro/tonă pe Euronext, o scădere de circa 47 euro/tonă față de ultimul moment de vârf de acum 30-40 de zile.

Australia a început recoltarea grâului și au intrat în forță la recoltare; de asemenea, Canada generează o producție foarte bună de grâu și indicațiile pe care le avem la această oră sunt pentru o calitate extraordinar de bună a grâului canadian.

În Portul Constanța, indicațiile grâului sunt în acest moment la un nivel de 305 euro/tonă, o diferență foarte mare față de luna iulie a anului 2022. Orzul a scăzut și el extrem de mult, până la 260-265 euro/tonă”, a explicat Cezar Gheorghe.