Prețul porumbului ACUM în Portul Constanța. Se așteaptă scăderi semnificative

1

Prețul porumbului este păstrat la nivel relativ ridicat, în aceste momente, doar de îngrijorările legate de culturile din anumite zone ale lumii. Totuși, specialiștii avertizează că ar putea urma scăderi de preț în lunile următoare.

În aceste momente, producțiile din America de Nord sunt sub semnul incertitudinii, din cauza temerilor legate de nivelul precipitațiilor.

De cealaltă parte a planetei, în China, există anumite probleme legate de recolta de grâu. Dacă recolta de grâu nu va fi atât de mari precum se aștepta regimul de la Beijing, China ar putea fi nevoită să folosească mai mult porumb în rețetele de furajare, factor care va influența prețul porumbului.

În ceea ce privește nivelul de preț din acest moment, porumbul este cotat în Portul Constanța la aproximativ 180 euro/tonă.

”La porumb vă putem spune că el rămâne, oarecum, în siajul grâului, pe o platformă de stabilitate generată de îngrijorările din Corn Belt-ul american în ceea ce privește nivelul de precipitații. Porumbul se află pe această bază de susținere, și anume o valoare de 180-182 euro/tonă în Portul Constanța. Dacă lucrurile se îmbunătățesc în Corn Belt-ul american, așteptăm scăderi de preț pe această materie primă”, a precizat Cezar Gheorghe, fondator AGRO Column și expert în piețele agricole, în Agrojurnal la Digi24.