Prețul porumbului și orzului pentru marfa livrată în Portul Constanța

8

Prețul grâului a crescut zilele trecute pe bursele internaționale, trăgând după el și celelalte mărfuri agricole din categoria cerealelor. Astfel, traseul ascendent s-a observat și la orz, dar și la prețul porumbului.

”Prețul porumbului este în jurul valorii de 172-174 euro/tonă în Portul Constanța, pentru că aici există acea diferență foarte mare între cerere și ofertă, sunt despărțite de o distanță prea mare în preț și nu se închid tranzacțiile”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.

Și orzul a fost tras în sus după prețul grâului, dar nu la fel de mult, ajungând la o valoare de 162 de euro/tonă în Portul Constanța pentru recolta nouă.