Prima moară de plastic din mediul rural românesc. Unde este și cum funcționează

6

Deșeurile lăsate peste tot în Ținutul Buzăului: în păduri, pe marginea dumurilor, în văile râurilor vor fi tocate la prima moară de plastic.

 Bozioru, comuna în care a fost amenajată prima moară de plastic din mediul rural, din România

Astfel, mai multe comune din regiune vor putea transforma plasticul din deșeuri în materie primă pentru alte obiecte utile comunității. Totul este posibil după ce în comuna Bozioru a fost amenajată prima moară de plastic din mediul rural, din România.
” Morile de plastic sunt puncte unde comunele își pot toca singure deșeurile de plastic  – transformă sticlele și alte obiecte de plastic în fulgi, de unde și numele de ”moară”. Apoi, și le pot topi și le pot turna în mulaje, făcând din ele obiecte folositoare: ghivece, rigle, clești de haine, cărămizi modulare, bare care pot deveni materie pentru alte obiecte (bănci, coșuri de gunoi) și multe altele.

O moara de plastic este echipată cu cel puțin un mărunțitor și un injector (inclusiv mulaje), si câteva echipamente de protecție, inclusic hotă industrială cu filtru de carbon. Cu toate că tipurile de plastic pe care comunitățile le topesc aici nu sunt toxice, noi echipăm morile conform standardelor industriale de protecție”, a spus Răzvan Popa, director executiv al Asociației Ținutul Buzăului.

Moara de Plastic de la Bozioru este prima din Ținut și urmează să fie pusă în funcțiune imediat după sărbători. Ea va fi administrată de Primăria Bozioru însă va deservi și comunele Cozieni, Pârscov, Brăești și Colti.

” Avem în plan să facem 4-5 mori de plastic în tot Ținutul, fiecare să deservească grupuri de câteva comune, din Geoparc și din zonele alăturate. Mai avem una în lucru la Scorțoasa care va fi și centru educațional pentru copii (pe partea de reciclare). Le facem încercând să rezolvam una dintre marile probleme pe care le avem în Ținutul Buzăului: deșeurile lăsate peste tot, în păduri, pe marginea dumurilor, în văile râurilor, transformând plasticul dăunator în plastic folositor”, a spus Răzvan Popa.

Moara de Plastic Bozioru a costat circa 20.000 de euro, iar banii au fost atrași printr-o sponsorizare de la un lanț de magazine cu rețea în toată țara.

Marilena Dinu, jurnalist corespondent Agro Tv