Prins la braconaj în noaptea trecerii dintre ani

7
Prins la braconaj în noaptea trecerii dintre ani

În noaptea trecerii dintre ani, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi si Substanțe Periculoase Argeș au reţinut un tânăr care a fost depistat după ce ar fi braconat un exemplar de căprior, cu ajutorul a doi câini. braconaj

În seara zilei de 31 decembrie 2020, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la identificarea de către un paznic de vânătoare din cadrul AJVPS Argeş, a unui bărbat care ar fi braconat cu ajutorul a doi câini, un exemplar din specia căprior.

În urma sesizării, poliţiştii au stabilit că în jurul orei 17:00, un tânăr de 19 ani, din Stolnici, s-ar fi deplasat cu un atelaj şi doi câini din rasa ogar, pe raza unui fond de vânătoare din apropierea locuinţei, unde ar fi braconat un exemplar de căprior femelă, împrejurare în care a fost observat de un paznic de vânătoare.

Cei doi câini au fost ridicaţi şi predaţi unei asociaţii pentru protecţia animalelor, iar exemplarul de căprior braconat a fost predat la D.S.V.S.A. Argeş, pentru efectuarea unei constatări medico-veterinare în vederea stabilirii cauzelor decesului.

După administrarea probatoriului, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi si Substanțe Periculoase Argeș, în noaptea trecerii dintre ani, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de 1 ianuarie 2021, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Aspecte legale:

 

Vânătoarea reprezintă acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în Legea 407 din 2006, aflate în stare de libertate.

Reamintim că practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari, constituie infracţiunea de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.