Dacă în unele zone ale țării, 5-6 tone de porumb la hectar reprezintă un vârf de producție, în județul Arad, în fermele lui Dimitrie Muscă, acesta este minimul obținut anul acesta. Cea mai slabă parcelă de porumb din ferma de la Olari a înregistrat o producție de 5,5 tone/hectar.
”La ora actuală recoltăm cea mai slabă parcelă pe care o avem, ca producție se ridică undeva la 5,5-6 tone/hectar. Densitatea de semănat a fost de 79.000 de boabe germinabile per hectar, iar ca răsărire avem 74.000-75.000 de plante. Nu suntem foarte mulțumiți de producție.
Am făcut două erbicidări, doar în post-emergență, ambele cu același substanțe active, pentru frunza lată, respectiv frunza îngustă. După cum vedeți, porumbul este curat, ce a ținut de noi am făcut, mai departe nu ne putem pune cu Dumnezeu”, a precizat inginerul care se ocupă de parcela respectivă, de la CAI Olari, pentru AGRO TV, într-un interviu realizat în plină campanie de recoltare.
Chiar dacă producția este una nu foarte bună pentru zona respectivă, Dimitrie Muscă se declară mulțumit, pentru că porumbul recoltat va fi utilizat în hrana animalelor din fermele zootehnice pe care le deține.
”O singură dată am mai avut producții la nivelul acesta, în urmă cu trei ani, când am avut o secetă. În rest nu. Aceeași tehnologie se folosește și la CAI Curtici, și la CAI Olari. Acolo ați văzut 10-11-12 tone/hectar, aici 6 tone/hectar în medie. Asta a fost, ne pare rău, dar pe noi ne va ajuta, pentru că 5.000-6.000 de tone de porumb le convertim în zootehnie, în carne”, a explicat Dimitrie Muscă, în emisiunea ”Portret de fermier”.



