Producții infime la porumb: 300 kg/hectar! ”Nu ne scoatem nici motorina”

3

Fermierii din zona de sud-est a țării sunt din ce în ce mai disperați! Seceta le face viața grea de ani de zile, iar producțiile pe care le înregistrează să diminuează de la an la an. În aceste condiții, mulți dintre ei se gândesc dacă mai are rost să-și însămânțeze terenurile, în condițiile în care nu au posibilitatea de a-și iriga culturile.

În zona Buzăului, spre exemplu, producția de porumb nu a depășit 2,5 tone/hectar, iar cea de floarea soarelui a fost și mai mică.

”Lucrurile nu sunt tocmai în regulă. La noi în zonă, producțiile au fost diminuate mult din cauza secetei: la floarea soarelui 1.500-1.700 kg/hectar, iar la porumb 2.000-2.500 kg/hectar. Este o zonă unde seceta s-a instaurat destul de grav, nici nu se pot face lucrările pentru pregătirea terenului. Sunt fermieri care au semănat deja rapița, au avut o ploaie în urmă cu trei săptămâni, a ieșit acea rapiță dar nu cred că o să mai reziste foarte mult. Zona noastră, zona Buzăului, nu are posibilitatea de a iriga și suntem la mila lui Dumnezeu”, a precizat fermierul Ionuț Cercel pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Situația stă și mai rău în județul Călărași. Acolo, unii fermieri spun că nu-și acoperă nici banii cheltuiți pe motorină cu producțiile pe care le-au obținut. Mulți nu mai au nici speranțe de ajutoare din partea statului și spun că își mai completează procesele verbale de calamitate doar ca să nu aibă probleme cu ANAF-ul.

”Dacă vorbim de producții, nici nu știu ce să spun. La floare, toți fermierii din zonă, inclusiv eu, au închis undeva la 1 tonă/hectar, iar la porumb doar am intrat cu combina să nu zicem că nu recoltăm, dar 300-400 kg/hectar, adică nici motorina nu o scoți.

Ne-am cam săturat, din 2020 până în prezent, să facem procese verbale de calamitate. Le-am făcut mai mult pentru contabilitate, să nu se spună apoi că ne-am plâns, dar de fapt am recoltat și am vândut marfa la negru. N-am făcut niciodată așa ceva. Pentru controlul de la ANAF am făcut procesele verbale, că dacă vorbim de despăgubiri, și în 2022 am făcut procese și nu am fost despăgubiți cu absolut nimic. Cei care au fost despăgubiți au primit o sumă pe care au dat-o ca să nu zică că n-o dau”, a precizat Valentin Popa, fermier din județul Călărași.