Două programe de promovare a produselor agroalimentare românești vor primi finanțare europeană de în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro din partea Comisiei Europene.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii și Dezvltării Rurale (MADR) remis luni redacției AgroTV, Selecția a fost realizată în cadrul campaniei 2026 a Politicii UE de promovare a produselor agricole − „ENJOY, IT’S FROM EUROPE”.
În acest an, România a depus cinci astfel de proiecte, din care două au fost selectate direct pentru finanțare, celelalte trei fiind trecute pe lista de rezervă, putând intra la finanțare europeană în cazul unui buget suplimentar disponibil.
Programele de promovare aprobate susțin obiectivele Pactului Verde European, ale Strategiei „De la fermă la consumator” (Farm to Fork) și ale Politicii Agricole Comune (PAC), punând accent pe sustenabilitate și agricultură ecologică.
Finanțarea pentru programele SIMPLE vine din partea UE și este pusă în aplicare de statele membre în cadrul gestiunii partajate.
După semnarea acordurilor de grant, cele două proiecte românești vor primi, prin programul „ENJOY, IT’S FROM EUROPE”, o finanțare europeană de aproximativ 4 milioane de euro.
Potrivit reprezentanților MADR, campaniile se vor concentra pe promovarea în țări din afara Uniunii Europene, cum ar fi Japonia și Thailanda, a sucurilor de cătină în amestec cu ghimbir sau măr, nectar de cătină, cătină organică uscată sau măcinată, ulei de cătină, amestecuri din cătină cu colagen sau ginseng și apilarnil, dar vor viza și piețele din țări ale UE, precum Franța, Germania și cea națională, prin promovarea unei game variate de produse din carne de pui, cum ar fi: mușchiuleț de pui, pipote și inimi, ficat de pui, pulpe de pui etc.
„Astfel, prin propunerile selectate România își consolidează poziția pe piața agroalimentară europeană și globală și sporește competitivitatea sectorului agroalimentar al UE, încurajând trecerea la o alimentație mai sănătoasă și mai echilibrată”, se mai arată în Comunicatul MADR.


