Produsele tradiţionale, condamnate la dispariţie de noua legislaţiei

10
Produsele tradiţionale, condamnate la dispariţie de noua legislaţiei

În anul precedent, în judeţul Vaslui nu a fost înregistrată nici măcar o solicitare de atestare pentru produsele tradiţionale. Mai clar spus, după intrarea în vigoare a noii legislaţii specifice, vasluienii se mai pot mândri doar cu trei reţete tradiţionale. Mai exact, este vorba despre dulceaţa de trandafiri, zacusca de vinete şi povidla de perje. După vechile reguli, Vasluiul se bucura de nu mai puţin de 26 de produse tradiţionale, mare parte dintre ele fiind preparate din carne.

„Produsul tradițional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obținere și operațiuni de prelucrare realizate manual și să dovedească un mod de lucru tradițional. Înregistrarea nu este permisă în cazul unui produs a cărui tradiționalitate se datorează provenienței sau originii sale geografice sau aplicării unei inovații tehnologice. Pentru a fi înregistrat, produsul tradițional trebuie să fie tradițional în sine, să exprime tradiționalitatea si să fie conform unui caiet de sarcini”, au spus clar reprezentanții Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.

Pentru ca un produs să poată fi numit tradiţional, acesta trebuie să se supună mai multor reguli. În primul rând, trebuie să fie etichetat cu elementele generale prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, eticheta trebuie completată cu logo-ul naţional, care este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturi și poziția la care a fost înscris produsul în Registrul Național al Produselor Tradiționale.