Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni, potrivit estimărilor până pe 20 octombrie publicate vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), nu este una chiar pe placul fermierilor, care se află în plină campanie de însămânțări și așteaptă ploi în cantități importante.
Astfel, în săptămâna 22-29 septembrie, dacă în regiunile vestice și sudvestice cantitățile de precipitații vor excedentare pentru această perioadă, acestea vor fi în general deficitare în restul teritoriului. În ceea ce privește valorile termice, acestea vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interva în toată țara, dar mai ales în jumătatea de vest a teritoriului.
În săptămâna 29 septembrie-6 octombrie, atât cantitățile de precipitații, cât și temperatura medie a aerului se vor situa în jurul mediilor climatologice ale acestui interval în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 6-13 octombrie, de asemenea, și mediile valorilor termice, și cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toată țara.
În săptămâna 13-20 octombrie, meteorologii apreciază că valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval în toate regiunile, în schimb cantitățile de precipitații vor avea din nou o tendință ușor deficitară în toată țara.


