Programul ”Rabla pentru tractoare” – Când trebuie să casezi vechiul utilaj ca să primești finanțarea

6

tractor, Rabla pentru tractoare

Confuzia legată de programul ”Rabla pentru tractoare” persistă în spațiul public, pe fondul lipsei de clarificări din partea reprezentanților Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) cu privire le derularea exactă a procedurii de înscriere a dosarelor solicitanților în program. AGRO TV a făcut demersuri repetate de a încerca să lămurească situația cu reprezentanții AFM, prin realizatorul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea, însă instituția nu a dat curs acestor solicitări.

Astfel, singurele date pe care le deținem la acest moment cu privire la desfășurarea programului sunt cele din ghidul de finanțare, care lasă loc la interpretări, plus informații venite pe surse sau de la consultanții din domeniu.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Elena Fekete a explicat procedura de înscriere a solicitanților în programul ”Rabla pentru tractoare”, conform datelor pe care le cunoaștem în acest moment.

”Primul pas ar fi să fie fermier activ, deci să aibă certificat de producător. Dacă nu are în momentul de față, merge la primărie și obține un certificat de producător. Nu are nevoie să fie terenurile declarate la APIA. Mulți confundă proiectele pe fonduri europene cu această finanțare Rabla pentru tractoare. Certificatul de producător trebuie să fie valabil când depune proiectul.

Acum așteptăm să fie dealerii avizați. Nu ar trebui să dea avans; am înțeles că mulți dealeri solicită un avans de 1.000-2.000 euro, dar cum am vorbit și cu alți dealeri, ei nu au cum să depună pentru 1.000 de tractoare. Un dealer nu cred că poate să depună pentru mai mult de 150-200 de tractoare, deci fermierul trebuie să se asigure că și dealerul garantează că dacă intră la finanțare, va și câștiga.

Celelalte documente, cum ar fi certificatele fiscale de la ANAF și de la impozitele locale, ar trebui să le obțină doar după ce se deschide linia de finanțare”, a precizat Gabriela Fekete, pentru AGRO TV.

Consultantul avertizează că fermierii care își doresc să se înscrie în program nu trebuie să caseze rabla pe care o dețin până când nu au garanția că sunt înscriși în program și că vor primi finanțare. 

”Până ce nu sunt asigurați că vor intra la finanțare, nu trebuie să depună mașina sau utilajul ca și rablă. Eu i-aș sfătui să aștepte să vedem condițiile de depunere și ultimul pas va fi să depună mașina sau utilajul. În principiu, o să aibă 60 de zile după ce vor fi selectați, ca să predea acea mașină sau acel utilaj. Nu văd niciun sens să fie predat utilajul în momentul de față”, a mai subliniat Gabriela Fekete.